Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

100 de ani de NATURĂ- 100 de ani de ISTORIE

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate organizează  evenimentul intitulat 100 de ani de Natura – 100 de ani de Istorie” sub deviza Patriot PRO Patrimoniu, dedicat Centenarului României, în data de 08 Noiembrie 2018, la Centrul de Conferințe Râul Mare – Brazi, din comuna Râu de Mori, județul Hunedoara.

Programul Conferinței cuprinde:

9.00-10.00 – înregistrarea participanților

10. 00 Cuvânt de deschidere autorități

10. 30 Importanța protejării și promovării patrimoniului natural și cultural în contextul dezvoltării durabile locale – prezintă Adi CROITORU, Președinte ANANP

  • 10. 45 Patrimoniul natural și cultural al județului Hunedoara – prezintă Paula ENUȚ, Director ANANP
  • 11. 00 Festivitate înmânare diplome de onoare și produs filatelic dedicat veteranilor de război
  • Pauză – retragere Veterani de Război
  • 12. 00 Dezvoltarea strategică la nivel județean bazată pe valorile patrimoniului natural și cultural – puncte de vedere ale reprezentanților Consiliului Județean, Prefecturii Hunedoara și Primăriilor
  • 13. 00 Vizitare expoziție de artă populară și obiecte din Primul Război Mondial – colecția Ana TRIC
  • .13 .30 Participarea la Târgul de produse tradiționale hunedorene, comuna Sălașu de Sus, celebră pentru produsul Virșli de Sălaș.

Agentia Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) va avea 41 de structuri teritoriale care vor fi organizate la nivel de servicii fără personalitate juridică, scopul acestora fiind administrarea ariilor naturale protejate, a anunțat Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă. Decizia a fost adoptată în ședința de Guvern din 31 octombrie 2018, printr-o Hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului. “Până în acest an, România era singura țară din Europa care își administra ariile protejate prin intermediul unor entități neguvernamentale și nu așa cum este normal, printr-o autoritate a statului. Prin înființarea structurilor teritoriale ale ANANP vom pune practic ordine în acest sistem și ne vom asigura că statul român, prin institutiile sale, își asumă aplicarea unitară a legislației de mediu pe întreg teritoriul României. Astfel vor disparea toate sincopele, cazurile de proiecte blocate, de avize eliberate cu întârziere, de avize neconforme cu legislația în vigoare, sau de interpretări excesive și neunitare ale legislației”, a afirmat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului. Potrivit ministerului de resort, de la data înființării structurilor teritoriale ale ANANP, atribuțiile custozilor ariilor naturale protejate vor fi preluate de către acestea.

 

Noile structuri teritoriale din cadrul agenției vor avea atribuții și în ceea ce privește refacerea a peste 2.000 de hectare de ecosisteme degradate și îmbunătățirea stadiului de conservare a 60.000 de hectare de teren aflat în arii naturale protejate, în acest scop existând linii de finanțare din fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) și Programul Operational Capacitate Administrativa (POCA).

 

“Pentru atingerea acestor obiective, structurile teritoriale vor avea capacitatea administrativă de elaborare și management al proiectelor și vor încheia parteneriate cu alte autorități, instituții și ONG-uri, astfel încât administrarea ariilor naturale protejate să fie cât mai eficientă”, se  mai arată în comunicatul  ministerului de resort. În prezent, în România, există 1.572 de arii naturale protejate (peste 23% din suprafața țării), din care 1.066 de arii naturale protejate ce necesită custodie. Ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare sunt atribuite în custodie unui număr de 142 de entități pentru 260 de custodii (ONG-uri, societăți comerciale, instituții de învățământ, cercetare etc.)

Distribuie acest articol Oficial Media
Share