" /> 32 de județe și Capitala, sub COD GALBEN de ploi și ninsori. Se întoarce iarna | Oficial Media
Published On: Dum, mart. 18th, 2018

32 de județe și Capitala, sub COD GALBEN de ploi și ninsori. Se întoarce iarna

COD GALBEN de ploi și ninsori. O avertizare cod galben de ploi abundente şi ninsori, vânt şi temperaturi scăzute a intrat în vigoare, duminică dimineaţă, urmând să fie afectate 32 de judeţe şi Capitala. Meteorologii spun că vremea se va răci accentuat în toată ţara, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Avertizarea cod galben de ploi abundente, vânt şi temperaturi scăzute în Bucureşti şi în 32 de judeţe va fi în vigoare până la ora 23.00, scrie realitatea.net.

În acest interval, vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Vremea se va răci brusc în special în estul şi în sud-estul ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius în nordul Moldovei şi cel mult 10-12 grade în vestul Olteniei şi în sudul Dobrogei.

Şi în Capitală temperaturile vor scădea brusc, iar maxima va ajunge la cel mult 5-6 grade. Va ploua slab pe tot parcursul zilei, iar pe timpul nopţii temperaturile nu vor urca peste 1 grad.

Vremea se va menţine rece toată săptămână, spun meteorologii, iar temperaturile de pe timpul nopţii vor fi negative.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos