" /> 9 martie- Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 | Oficial Media
Published On: vin, mart. 9th, 2018

9 martie- Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011.

Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democratiei populare”. Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic.

Situația în România

În România, prin Legea nr. 221/2009 se stipulează următoarele: Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în data de 6 martie 1945.[3]

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit.[4]

Învinuiri

Cele mai frecvente fapte pentru care aceste persoane au fost condamnate sunt:

  1. Art. 193/I: activitate contra clasei muncitoare – prevăzută într-un articol secret, cuprins în decretul nr. 62/1955 și nepublicat, a cărui caracteristică era sfera foarte largă de cuprindere, aici putând fi încadrate orice fel de acuzații. În genere, se folosea pentru cei care nu puteau fi încadrați articolelor din Codul Penal. În Codul Penal propriu-zis, art. 193 făcea parte din Secțiunea I („Înaltă trădare”) a Capitolului I („Crime și delicte contra siguranței exterioare a statului”);
  2. Art. 207: crimă de surpare a ordinii constituționale – „Acela care săvârșește acte violente în scop de a schimba forma constituțională a Republicii Populare Române, precum și acela care instigă pe locuitori de a se ridica în contra puterilor constituționale ale Republicii, comite crima de surpare a ordinei constituționale și se pedepsește cu detențiune grea dela 5 la 10 ani și degradare civică dela 3 la 5 ani”;
  3. Art. 209: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale – „faptul de a propovădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului”, „faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în Stat”, „faptul de a constitui sau organiza asociații secrete cu scopul arătat la alineatul precedent, fie că au ori nu caracter internațional”, „faptul de a lucra prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori desordine publică, cu scop de a schimba ordinea economică sau socială din România”, „faptul de a intra în legătură cu vreo persoană sau asociație cu caracter internațional din străinătate sau din țară, în scopul de a primi instrucțiuni sau ajutoare de orice fel pentru pregătirea unei răsturnări a ordinei democratice a statului”, „faptul de a ajuta, în orice mod, o asociațiune din străinătate sau din țară, care ar avea de scop să lupte contra ordinei economice sau sociale din România”, „faptul de a se afilia sau deveni membru al vreunei astfel de asociații”, „cei care inițiază, organizează, activează sau participă la organizațiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare” și „cei care, fără a fi membri ai unor astfel de organizații, fac propagandă sau întreprind acțiuni în favoarea acelor organizațiuni, a membrilor lor sau a scopurilor urmărite de ele”. Aceasta a fost cea mai răspândită încadrare care li s-a aplicat celor condamnați pentru delicte politice.
  4. Art. 228: omisiune de denunț – „Acela care, având cunoștință despre un complot sau despre pregătirea crimei prevăzute de art. 207, omite să denunțe aceasta, când era încă timpul de a se împiedeca consumarea faptului, comite delictul de omisiune a denunțării complotului și se pedepsește cu închisoarea corecțională dela 1 la 2 ani”;
  5. Art. 267: trecerea frauduloasă a frontierei – „Acela care intră sau iese din țară prin alte locuri decât acele destinate trecerii călătorilor, sau chiar prin acestea dar în ascuns, comite delictul de trecere frauduloasă a frontierei și se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 la 10 ani și amendă dela 4.000 la 40.000 lei. Aceeași pedeapsă se aplică și aceluia care a înlesnit trecerea frontierei în condițiile de mai sus”.
  6. Art. 284: favorizarea infractorului – „Acela care, fără să fi avut o înțelegere prealabilă cu autorul sau complicele, înainte de comiterea infracțiunii, dă ajutor sau protecție acestora, pentru a eluda sau zădărnici cercetările sau alte acte de procedură ale autorităților, ori pentru a se sustrage de la acestea sau de la executarea pedepsei”.
  7. Art. 325: răspândire de manifeste sau publicații interzise – „Faptul de a produce, vinde sau distribui scrieri, desemne ori imprimate declarate ilicite printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Aceeași pedeapsă se aplică și aceluia care introduce, reproduce, vinde ori distribuie scrieri, desemne ori imprimate străine a căror introducere în țară a fost interzisă de autoritatea în drept”.
  8. Art. 327: instigare/agitație publică – „Acela care, prin orice mijloace, instigă direct publicul la nesupunere către legi sau către autoritățile constituite. De asemenea, constituie delictul de instigare publică și simplul fapt de a îndemna publicul, prin orice mijloace și în mod direct la săvârșirea vreunei crime sau delict. Oricine, prin orice mijloace, va întreprinde sau va încerca să întreprindă o acțiune împotriva formei de guvernământ democratice, precum și oricine, prin orice mijloace, va agita sau va încerca să facă agitațiuni din care ar putea să rezulte un pericol pentru siguranța Statului se va pedepsi dela 5 la 10 ani închisoare corecțională”.

Tipuri de închisori 

     Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula. Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale : Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti. Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei. Închisori de triaj şi tranzit : Jilava, Văcăreşti. Închisori de anchetă : Rahova, Malmaison, Uranus. Închisori pentru femei : Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni. Penitenciare pentru minori : Târgşor, Mărgineni, Cluj. Penitenciarele Spital : Târgu Ocna şi Văcăreşti.

Metode de tortură 

     Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost: lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare; crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea tălpilor la flacară, lovituri cu un creion mai mare în testicole; bătăi cu saci de nisip. În lagărul de la Valea Neagră Peninsula, de exemplu, era aplicată ,,broasca“ prin care deţinuţii după ce se întorceau de la lucru, erau obligaţi să ţopăie în pozitia ,,pe vin“, cu mâinile pe şolduri, fiecare ţinând în spate un alt deţinut. În lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi, o noapte întreagă într-o cutie fără acoperiş, etc.
O altă metodă folosită împotriva deţinuţilor a fost munca forţată. Condiţiile de muncă din lagărele şi coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Detinuţii erau puşi să muncească până la epuizare, în condiţiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neîndeplinirea normei zilnice atrăgea pedepsirea ,,leneşului“ prin bătaie la şezutul gol, atârnarea lui cu capul în jos sau aruncarea lui la carceră. La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.).

Monumente edificate pentru foştii deţinuţi politic

     În perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistă (1945-1989), România a devenit o ţară a crimei organizate, a camerelor de tortură, a temniţelor şi lagărelor de exterminare. In tot acest timp, un popor întreg a trăit în spaimă, în umilinţă, minciună şi delaţiune.
Pentru a ascunde şi a şterge urmele Genocidului roşu, securitatea, miliţia şi justiţia comunistă au început încă din 1969, o vastă operaţiune de selectare şi distrugere a arhivelor proprii, precum şi de falsificare a unor date şi documente importante. Din numărul de deţinuţi politici, circa 15-20% au fost ucişi prin împuşcare sau exterminaţi în închisori ori lagare de munca forţată. Trupurile lor au fost aruncate în gropile comune sau în mormintele fără cruce, care sunt răspândite de la Timişoara până la Vladivostok.
Alte mii de cetăţeni români provenind din lumea ţăranilor înstăriţi, a intelectualilor ori a militanţilor partidelor istorice au fost ridicaţi în miez de noapte de la casele lor şi ucişi prin împuşcare pe marginile şanţurilor, în păduri sau au disparut fără urmă. Numele şi numărul tuturor acestor martiri nu se vor şti niciodată. În memoria şi spre cinstirea lor, Asociaţia Foştilor Detinuţi Politic din România (AFDPR), prin filialele sale, a început încă din 1991 să ridice monumentelecare vorr rămâne peste timp drept mărturie a ceea ce a însemnat comunismul. Unele din aceste monumente au fost ridicate în apropierea unor groaznice închisori sau lagăre ale morţii, cum sînt cele de la Aiud, Poarta Albă, Gherla, Târgşor, Piteşti, Insula Mare a Brăilei, Baia Sprie, Nistru, Cavnic, Miercurea Ciuc, Suceava, Botoşani sau Bicaz.
S-au edificat monumente şi în zonele în care a existat rezistenţă anticomunistă de amploare spre exemplu la Teregova, Caransebeş, Sâmbăta, Nucşoara, Meidanchioi, Chisindia, Răstolniţa, Ibăneşti, Mânzăleşti, Mesentea, Oraviţa, Vadu Roşca. În unele oraşe din ţară s-au ridicat alte monumente precum la Alba lulia, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Cugir, Călăraşi, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Reşita, Satu Mare, Târgovişte, Timişoara, dar şi peste graniţă la Paris şi Geneva.

Ocuparea ţării de către Armata Roşie a însemnat un val de crime

în rândul populaţiei civile, crime de proporţii încă necunoscute, oameni ucişi doar pentru a fi jefuiţi sau pentru a-şi apăra fiicele şi soţiile de violuri. Colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949) a afectat 12.000.000 de ţărani; sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile – provocând 30.000 de victime. Deportările masive din perioada 1949 – 1960 s-au soldat cu încă 200.000 de ţărani morţi în lagărele de muncă sau închisori. Rezistenţa armată din munţi (1946 – 1958), unică in lagărul comunist, a mai adăugat un număr de victime. În cele 120 de închisori şi lagăre de muncă, au murit între 150.000- 200.000 oameni. Cifrele globale ale holocaustului roşu în România sînt diferite. Numărul total al deţinuţilor: 2.000.000 ( Filip Păunescu – ,,Cunoaşterea şi combaterea comunismului”. 3.000.000 (Cicerone Ioaniţoiu). Numărul total al morţilor în regimurile Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu (revoluţie, Târgu-Mureş, mineriade, etc.) este greu de stabilit. Se descoperă mereu noi gropi comune pe lângă lagărele de muncă şi închisori. Cifra avansată de Florin Mătrescu este de 891.500 morţi în genocidul comunist comis între actualele graniţe ale României.

Eliberarea deținuților politici

Amnistierea și eliberarea majorității deținuților politici din România a fost stabilită prin decretele nr. 767/1963, nr. 176 și nr. 411/1964, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial, așa că publicul larg nu cunoaște conținutul lor. Înainte de a fi eliberați, deținuții au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele pătimite, prin diferitele locuri de detenție.

Potrivit statisticilor oficiale, în ianuarie 1960, numărul persoanelor condamnate pentru delicte împotriva securității statului era de 17.613. Numărul lor a scăzut în 1962 de la 16.327 la 13.017, în urma eliberării mai multor legionari. În 1963, el s-a redus la 9.333, pentru ca în 1964 majoritatea celor rămași în închisori să fie puși în libertate.[7]

Într-un document de bilanț al M.A.I. privind grațierile efectuate la sfârșitul anului 1963 și în prima jumătate a anului 1964, apare menționat faptul că au fost puși în libertate 10.014 condamnați. Autorul sintezei considera că majoritatea acestora s-au integrat sau își manifestă intenția de a participa efectiv la viața socială, alții “au adoptat o poziție de espectativă și izolare, evitând a mai veni în contact cu persoane suspecte și a purta discuții cu caracter politic din teama de a nu atrage atenția organelor noastre”.[6]

Cei mai mulți au primit pensii din partea statului, iar unii au fost reîncadrați în vechile lor locuri de muncă, inclusiv în universități și institute de cercetare științifică.[8]

Fostul ministru de Externe, Corneliu Mănescu, a povestit cum s-a derulat procesul eliberării “politicilor”: Amnistierea deținutilor politici s-a făcut din 1962 până în 1964, în mai multe tranșe, și a întâmpinat opoziția mai multor membri din conducerea partidului. Era, de fapt, o măsură politică în consens cu “reabilitările” victimelor stalinismului din celelalte țări. Numai că Gheorghe Gheorghiu Dej i-a eliberat pe toți, nu doar pe câțiva, cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, de exemplu. Ceea ce i-a atras un mare capital politic în Occident. Aș vrea să spun – cu o anumită malițiozitate – că Dej a acceptat să dea curs acestor intervenții, deoarece și-a dat seama că va rămâne de pe urma acestei măsuri și cu un prestigiu crescut pe plan extern.[9]

Continuarea represiunii cu alte metode

După eliberarea deținutilor politici din 1964, Securitatea a declanșat o acțiune de supraveghere informativă la nivel național. Suspecții puteau fi nu doar foștii detinuți politici, ci și persoane fără antecedente politice, dar care erau considerate „cu potențial ostil“[10]. Această schimbare de metodă era cerută de nevoia unor relații internaționale ameliorate și se baza pe siguranța controlului asupra prizonierilor “lagărului comunist”[11]. În acest sens, după 1964, represiunea comunistă împotriva opozanților regimului s-a adaptat la noile realități, utilizând instrumente mai rafinate de reprimare a opozanților: impunerea domiciliului obligatoriu, supravegherea foștilor deținuți politici, utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de recluziune, arestarea și anchetarea sub pretextul unor delicte de drept comun etc.[12]

surse: wikipedia.org, monitorfg.ro

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It