Published On: mie, Mar 9th, 2016

90 de obiective dambovitene sunt pe masa Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

GRIND ADVENTURE

1908487_747445265340544_6138911234000919544_n

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit ieri la sediul instituției cu primarii localităților dâmbovițene și constructorii obiectivelor de investiții aflate în derulare, cu finanțare prin OUG 28/2013, bugetele locale (inclusiv asocieri) și Administrația Fondului de Mediu, se arata intr-un comunicat de presa trimis redactiei noastre.

În cadrul întâlnirii au fost analizate stadiile fizice ale lucrărilor în curs și, totodată, au fost stabilite unele măsuri în vederea inițierii lucrărilor la noile obiective de investiții.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a prezentat o sinteză a structurii Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), solicitând unităților administrativ-teritoriale să respecte criteriile de eligibilitate pentru finanțare, în acest sens, făcând referire și la câteva cazuri în care nu au fost prezentate documentele necesare.

De asemenea, șeful administrației județene a făcut apel către constructorii invitați să respecte prevederile contractuale și documentațiile tehnice și economice în vederea executării unor lucrări de calitate.

Întrucât condițiile meteorologice se anunță a fi favorabile, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a recomandat să se emită ordinele de începere  și reluare a lucrărilor.

Precizăm că, în ceea ce privește lucrările noi, în perioada 2015-2016 au fost transmise către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) solicitări de includere în PNDL a unui număr de 90 de obiective (drumuri județene, drumuri locale, instituții publice, apă, canalizare, unități de învățământ). Consiliul Județean Dâmbovița a trimis adrese tuturor primăriilor din județ, prin care acestea au fost informate cu privire la posibilitatea depunerii de proiecte.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA