Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

A TREIA ELIBERARE DUPA DANCUS

 Stefan Doru Dancus - IMIntenția mea nu este de-a teoretiza elegant pe marginea marilor probleme ce frământă omenirea. Gândind în standarde fixe, sociologii și oamenii de știință au emis soluții fixe, neluând în calcul elementul uman care are dorințe, în genere, imprevizibile. Omenirii i s-a impus cu forța libertatea și i s-a interzis opțiunea eliberării. Așa am ajuns la mâna justiției, creatura care va nimici pământul.

Astăzi, din veniturile sale nenorocite, un om întreține, fără să-și dea seama, o șleahtă de urmăritori aflați sub comanda diavolului. Nu poți călători fără bilet pentru că imediat ți se taie o amendă de o mie de ori mai mare. Controlorilor nu le pasă că toneta de unde îți puteai cumpăra bilet era închisă, nu-i interesează, de fapt, nici o explicație. Sunt „autoritate de stat?” Sunt! Iar în fața statului n-ai nici o scuză. Dacă el vrea să te amendeze, o face oricum, nu contează dacă ai sau nu bilet: dreptatea este întotdeauna de partea celui mai tare.

Citesc stupefiat într-un ziar că un om a fost amendat pentru că a dormit pe o bancă într-un parc iar parcul aparține, după cum ni s-a impus să credem- domeniului public. Nu-mi vine să cred că se poate întâmpla așa ceva: când a sădit agenția asta ridicolă arborii pădurilor? Se știe că, în general, parcurile orășenești sunt rămășițe ale vechilor locuri pline de vegetație, exterminate de civilizația urbană dar admise pe post de „zone verzi”. Revin: când a plantat instituția asta căreia nu-i văd sensul- copacii pădurii? A, da, „domeniul” a plantat pe lângă ei niște bănci pe care n-ai voie să ațipești într-o zi caniculară, în așteptarea autobuzului. De ce a omis „domeniul” instituirea unei taxe pentru „dormitul pe banca ei”? Și cine i-a dat voie să planteze bănci pe domeniul pădurii?

Citeste si: INTAIA ELIBERARE DUPA DANCUS

Citesc într-un alt ziar că numărul taxelor pe care trebuie să le plătească omul în România a depășit cifra de 160. Să nu-mi vină să cred! Când s-a complicat omenirea într-atât? Orice activitate ar desfășura un om pe planeta asta, e pasibil de amendă și orice litigiu nerezolvat pe cale amiabilă se rezolvă de către…instanțele judecătorești! N-am voie să respir decât plătind cu sănătatea mea tribut companiilor industriale, n-am dreptul să pescuiesc decât dacă am permis, mi se interzice să-mi lucrez pământul dacă nu-mi plătesc impozitul, mi s-a fixat o sumă pe care trebuie să plătesc pentru faptul că am un acoperiș deasupra capului!

Iată cu ce s-au ocupat oamenii de la răstignirea lui Isus încoace, iată unde am ajuns după 2000 de ani de practicare a „sistemului”: plătim cu vârf și îndesat ambiția de a-L omorî pe Cel care a vrut să-l schimbe, să-l înlocuiască, să reechilibreze comportamentul uman. L-am trimis și pe drac în șomaj, atât de iresponsabili și orgolioși viețuim, atât de convenabilă ni se pare încrengătura de legi și interdicții.
Nu merită să propun o altă variantă pentru viitor. Sunt dezamăgit de condițiile în care trebuie să trăiesc și sunt convins că pentru astfel de îndrăzneli aproapele meu a prevăzut, grijuliu, un pluton de execuție, un scaun electric sau o injecție letală. Deh, e prea mare bătaie de cap să construiești o cruce.

Citeste si: A DOUA ELIBERARE DUPA DANCUS

S-a umplut lumea de mizerie și debusolare, diavolul însuși a rămas stupefiat de rezultatul strădaniei sale. În fața teribilei avalanșe de răutăți, omul aleargă la biserică, imaginând-o ca pe ultima lui posibilitate de salvare, la fel cum demult, în fața invaziei unor neamuri războinice, populația se baricada în biserici și se ruga. Nu sunt puține cazurile în care, neputând sparge ușile, luptătorii le-au incendiat.
Acum, fuga la biserică nu mai poate salva pe nimeni, omenirea a fost alungată de acolo. Biserica lui Cristos a fost ocupată de farisei, Biserica lui Cristos este mediul celor îmbrăcați în veșminte strălucitoare cu simbolul crucii pe piept. Biserica lui Cristos nu mai există, clădirile seci care apar astăzi ca ciupercile după ploaie nu sunt decât castelele poleite ale cavalerilor donațiilor și sponsorizărilor oculte. În fața acestui cumplit trafic cu indulgențe de tipul papal al Evului Mediu, afirm că este vital ca fiecare dintre noi să ascundem câte o piatră din adevărata Biserică. S-o depozităm în sufletele noastre, să pregătim astfel materia primă pentru Reconstrucție: numai așa vom putea face din trupurile noastre tempe ale lui Dumnezeu.

STEFAN DORU DANCUS

Distribuie acest articol Oficial Media
Share