Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Abundenta este peste tot, de ce lipseste din viata ta?

abundenta

Abundența este partea naturală a oricărui om de pe acest Pământ. Totuși milioane de oameni se confruntă cu lipsa ei. Oare de ce? Ce se întâmplă de fapt? Crezi că așa vrea Dumnezeu sau destinul tău? Crezi că ai fost sortit/ă să fii sărac în timp ce alții se distrează și se scaldă în abundență. Mai jos ai 6 motive pentru care viața ta este lipsită de abundență.

1.Te concentrezi pe lipsă

Viaţa este foarte simplă. Acolo unde te concentrezi, aia primeşti. Ceea ce oferi aia primeşti. Când oferi un gând de ură spre o altă persoană ţie îţi faci rău singur/ă. Cealaltă persoană nu poate să fie afectată. Cealaltă persoană are propriul ei liber arbitru. Nu pe el îl afectezi ci pe tine. Când tu te gândeşti la cei care au bani mulţi şi că au furat şi sunt nenorociţi nu pe ei îi afectează. Ci pe tine. Te concentrezi pe lipsă. “Gheorghe” are bani şi eu lucrez aici pe un salar de nimic. Sentiment de invidie. Asta înseamnă că tu te uiţi la cei care au şi recunoşti că tu nu ai. Şi asta este problema majorităţii oamenilor. Nu doar din România. Ne uităm la vecinul. Şi vecinu are aceeaşi energie ca şi noi. Dacă ne interesează atât de mult de tot ce are vecinul înseamnă că viaţa noastră nu mai contează. Deci abundența nu poate fi prezentă acolo unde există lipsa. Ea nu vine dacă tu spui că nu ai. Va veni când vei spune: AM, SUNT!

2. Nu te apreciezi destul de mult

O persoană abundentă şi prosperă se apreciază foarte mult. Îşi apreciază toată calităţile. Le iubeşte. Este una cu aceste calităţi. În momentul în care te învinovăţeşti tu spui vieţii în felul următor: sunt un nenorocit, nu merit să am nimic de la viaţă, uite ce am făcut etc. La asemenea remarci abundența nu poate să fie prezentă în viaţa ta. Când vei spune: eu sunt o persoană unică, inteligentă, frumoasă, plină de iubire, de succes, plină de viaţă, de vitalitate, plină de abundență şi prosperitate atunci conexiunea ta cu abundenţa va deveni reală.

3. Crezi în destin nu în crearea realităţii vieţii tale

Oamenii care cred în destin nu reuşesc să aibă în viaţă tot ce îşi doresc. Ei mereu vor da vina pe viaţă, pe Dumnezeu, pe cei din jurul lor pentru lipsa lor de noroc. Adevărul este că norocul ţi-l faci singur. Poţi să reuşeşti în viaţă dacă crezi în tine. Nu în destin. Nu în ceilalţi. Trebuie să crezi înainte să vezi. Şi acest lucru este foarte important. Chiar dacă vin mii de oameni să te descurajeze, odată ce tu crezi în tine şi în capacităţile tale vei reuşi. Abundența va fi prezentă în viaţa ta în acel moment când tu vei avea încredere în tine şi vei face tot ce iubeşti cel mai mult.

4. Consideri că ceri prea mult de la viaţă

Sunt persoane care consideră că cer prea mult de la viaţă. Adevărul este că nu există aşa ceva. Atâta timp cât sunt oameni care au miliarde de euro sau dolari, corporaţii mari, firme, fabrici, maşini luxoase, de ce ar fi prea mult să ceri de la viaţă ceea ce îţi doreşti? Şi eu gândeam la fel înainte. Acum însă încep să simt că nu există pentru viaţă “prea mult” sau “prea puţin”. Oamenilor săraci le este teamă să ceară pentru că se gândesc că nu merită. Odată ce înţelegi că eşti o fiinţă Divină într-un corp uman care a venit aici să evolueze, să ajute la crearea pământului şi la dezvoltarea lui, nu o să ţi se mai pară nimic prea mult. Dacă aşa ar gândi cei care au creat locuinţe şi blocuri unde am mai sta? Am locui pe stradă. Nu există prea mult. Singura limita ţi-o creezi tu.

5. Eşti plin de griji, nervi, stres

O persoană abundentă nu are nicio grijă. Ea ştie că totul deja există. Odată ce este conectat cu abundenţa, îi va veni din belşug, tot ce va dori. Oamenii plini de griji, nervi, stres, sunt cei care nu au încredere. Ei nu ştiu cum se va întâmpla ceea ce doresc. Nici măcar nu cer. Nici măcar nu simt că deja au. Nici măcar nu apreciază ceea ce au. Tot ce ai acum vine de la abundența Universului. Abundența vieţii tale. Deci lasă grijile, problemele, nervii, stresul, lasă-le să plece de la tine. Şi invită aprecierea, iubirea, bucuria, recunoştinţa. Minuni este puţin spus la tot ce se va întâmpla în viaţa ta!

6. Vezi doar realitatea actuală

Când vezi doar realitatea pe care o trăieşti în prezent, tu te identifici cu ea şi primeşti tot mai mult din ea. Dacă realitatea în care trăieşti acum este una lipsită de abundență şi prosperitate tu continui să te identifici cu ea, astfel primind mai mult din această realitate. Poţi însă să vezi ce realitate îţi doreşti. Poţi să simţi că eşti bogat. Poţi să începi prin a aprecia tot ce există în jurul tău. Şi astfel vei atrage spre tine tot mai mult din ceea ce apreciezi şi din ceea ce simţi. Acum eşti plin de datorii. Dar cum ar fi să simţi că deja ai plătit toate datoriile? Cum ar arăta aceea realitate? Imaginează-ţi cum plăteşti deja la oameni banii pe care îi ai de dat. Observă fericirea din ochii lor. Te îmbrăţişează. Tu eşti la rândul tău fericit/ă. Simte. Emoţia este cea care crează această realitate.

Acestea sunt cele mai important motive pentru care abundența lipseşte din viaţa ta. Cu siguranţă că odată ce începi să schimbi percepţia asupra abundenţei vei avea parte de ea, din plin. Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să îl recomanzi și altora. Le va prinde bine. Măcar să știe și să conștientizeze lipsa abundenței. Te așteptăm și pe pagina de facebook să discutăm despre articol și abundență.

O zi minunată în iubire și bucurie!

Echipa Mesaje Celeste

Distribuie acest articol Oficial Media
Share