Abuzul emoțional asupra copiilor

,,În cadul ședintelor de terapie am întâlnit adulți care și la 30 și la 40 și la 50 de ani încă mai au răni nevindecate în relația cu părinții lor, care încă se mai luptă cu aminitirile dureroase ale trecutului. Din fericire soluții există pentru a depăși aceste situații pentru că omul dispune de resurse interioare nebănuite, însă, în același timp, depinde de fiecare cât de mult este dispus să investească în acest proces de vindecare, acceptare și detașare.

A fi părinte implică să îi oferi copilului tău toate condițiile necesare pentru ca acesta să se dezvolte și să crească, iar acest lucru presupune crearea unui mediu pozitiv în care copilul se poate descoperi pe sine, poate învăța, poate crea, se poate exprima și unde este liber să exploreze satisfăcându-și astfel curiozitatea specifică vârstei.
Abuzurile de orice tip (fie că este vorba despre abuz fizic, psihic, emoțional sau economic) blochează dezvoltarea normală și firească a unui copil și îi cauzează acestuia răni sau traume cu care adultul de mai tarziu va fi nevoit să se lupte pentru a le depăși.
Atunci când vorbim despre abuz emoțional vorbim despre atitudinile și comportamentele repetitive ale unor părinți care îi anulează personalitatea copilului și care îl împiedică pe acesta să își construiască o imagine de sine pozitivă. Aceste comportamente nu sunt ocazionale și nu sunt nici “scăpări” nevinovate, ci devin niște tipare dominante în viața copilului.

Părintele își abuzează emoțional copilul atunci când:
– îl jignește, îl devalorizează, se raportează la el ca și cum ar fi o povară, un obstacol, un “accident”;
– îl respinge și îi induce ideea că el este cauza problemelor de viață sau de familie ale părintelui;
– îl ignoră, îl minimalizează, îl ridiculizează, îl neglijează, îl critică în permanență;
– îl terorizează amenințându-l cu pedepse, cu alungarea sau cu părăsirea;
– îl folosește pe post de instrument pentru a-și ține “legat” partenerul;

Sunt părinți care le repetă copiilor “mai bine nu te făceam”, “nu ești bun de nimic”, “din cauza ta am renunțat la… / am renunțat să…”, “nu ești în stare să faci nimic cum trebuie”… și acestea sunt doar câteva dintre cele mai blânde formulări pe care mi-am permis sa le scriu aici în comparație cu realitatea din unele familii. Toate aceste mesaje vor fi preluate de copil și transformate la nivel inconștient într-o poruncă de genul “Nu exista” sau “Nu reuși în viață”. Aceste imperative inconștiente se vor manifesta mai târziu în viața copilului prin acțiuni de autosabotare, prin comportamente autodistructive, prin manifestări în plan fizic a unor boli psihosomatice, iar adultul de mai târziu va căuta inconștient acele situații care să îi confirme acestuia faptul că “nu merită să existe” sau că într-adevăr nu poate reuși în viață.

De asemenea, un copil este supus abuzului emoțional atunci când este nevoit să asiste la violențele și conflictele dintre părinții săi. Atunci când în familie există un mediu ostil, de teamă și chiar de teroare permanentă, când unul dintre soți este mereu abuzat de celălalt, copilul va încerca să își apere părintele abuzat și se va învinovăți pentru că nu va reuși să facă aceasta.

Un copil mic nu gândește ca un adult și nici nu resimte emoțiile în același fel

El se va considera vinovat pentru conflictele din familie din cauza unui atribut specific copilăriei și anume omnipotența. Copilul gândește că este omnipotent și conform logicii lui, el a făcut posibilă apariția conflictelor, dramelor și violențelor dintre părinții săi și tot de el depinde rezolvarea acestora.

Supuși abuzului emoțional sunt și copiii ai căror părinți sunt consumatori de droguri. Pe lângă faptul că aceștia își neglijează în permanență copiii, le și induc o viziune distorsionată asupra realității. La fel ca și în cazul abuzului fizic sau a celorlalte forme de abuz, copilul trăiește sentimentul vinovăției pentru ceea ce se întâmplă.
Psihicul unui copil este extrem de fragil iar lumea sa interioară poate fi tulburată cu ușurință. Copilul simte intens și acordă o semnificație aparte celor mai banale aspecte deoarece îi este greu să filtreze ce i se întâmplă. “Înghite” totul “pe nemestecate” și trăiește exacerbat.

În cazul abuzului emoțional, răul făcut nu apare sub formă de cicatrici pe corp deoarece cicatricile sunt interne, însă pot fi mult mai dureroase decât oricare alte răni fizice. Copilul abuzat nu este neapărat conștient de acest lucru (trăind și obișnuindu-se cu un mediu ostil în care este devalorizat în permanență ajunge să considere acest lucru ca fiind unul normal), însă nici abuzatorul nu este pe deplin conștient de consecințele faptelor sale. În realitate, consecințele abuzului emoțional sunt foarte grave și poate mult mai greu de suportat decât cele ale altui tip de abuz.”

Dr. Ursula Sandner

Părinții români fac educație prin critică. Peste 600.000 de copii sunt diagnosticați cu anxietate și depresie

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media