Miercuri, 8 aprilie 2015, voluntari de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște au venit în sprijinul unor familii defavorizate din municipiul Târgoviște, oferindu-le daruri pascale, constând din haine, alimente și dulciuri, în cadrul proiectului Centrului Eparhial Dar din dar se face raiul, care continuă tradiția parteneriatului dintre instituția de învățământ mai sus menționată și Eparhia Targoviste.
Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviștei și Birourile de asistență socială de la protoieriile Târgoviște Nord și Târgoviște Sud au sprijinit acțiunea voluntarilor cu câte o donație în alimente, selectând beneficiarii aflați în evidențele lor.
De asemenea, în aceste zile, în 20 de parohii din Eparhia Targoviste se derulează proiecte misionare, social-filantropice și educaționale, finanțate de Centrul Eparhial prin intermediul Fondului Pastoral Eparhial, constituit în cadrul programului eparhial de întrajutorare parohială intitulat Păstorul cel Bun. Proiectele derulate la parohii au drept beneficiari grupurile sociale defavorizate, precum copii, familii monoparentale sau cu mulți copii, și persoane vârstnice.
Deținuții de la Penitenciarele Mărgineni și Găești au primit, prin intermediul protopopiatelor Târgoviște Sud și Găești, daruri pascale, fiind vizitați de protoiereii celor două instituții mai sus amintite, alături de preoți din parohiile de jurisdicție. Cu acest prilej, a fost explicată semnificația Învierii Domnului de către reprezentantii bisericii.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conferința Continentală KOLPING EUROPA
Conacul Mocioni: expoziție dedicată la Timișoara și artă stradală la Foeni
Dăm startul înscrierilor pentru Color the Village, ediția a VI-a