Published On: vin, sept. 20th, 2019

Admitere 2019: rezultate finale la UPT

Admiterea 2019 la Universitatea Politehnica Timișoara s-a încheiat joi, 19 septembrie  2019, după ultima rundă de confirmări, în cadrul sesiunii de admitere din luna septembrie, și centralizarea rezultatelor.

În condițiile în care numărul de absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat scade de la an la an, UPT a ocupat toate locurile bugetate, atât la nivelul ciclului de licență (2280 de locuri), cât și la cel de master (1500 de locuri) și a ocupat un număr semnificativ de locuri cu taxă. Toate acestea confirmă prestigiul de care se bucură Politehnica timișoreană, atât pe plan regional, cât și national, având în vedere faptul că studenții înscriși provin din aproape toate județele țării.

La această creștere a atractivității specializărilor oferite de UPT contribuie, pe lângă calitatea actului educational, și piața muncii, care înregistrează o cerere tot mai mare de absolvenți în domeniile tehnice. O dovadă în acest sens este dată și de rata angajabilității absolvenților UPT după 6 luni de la finalizarea studiilor, care, conform statisticilor oficiale, depășește 86%, fără a lua în calcul pe cei care își continua studiile la un nivel superior, pe cei care își deschid afaceri proprii sau pe cei plecați în străinătate.

De o creștere a popularității în rândul absolvenților ciclului de licență se bucură studiile de master, toate locurile finanțate de la bugetul de stat fiind ocupate, dar și un număr considerabil de locuri în regim cu taxă. Având în vedere cererea mare înregistrată pentru aceste studii, Universitatea Politehnica Timișoara a solicitat Ministerului Educației Naționale suplimentarea numărului de locuri.

Universitatea Politehnica Timișoara asigură cazare în căminele proprii, modernizate, pentru toți studenții săi, acces gratuit la bazele sportive proprii, precum și la cea mai modernă bibliotecă studențească din țară. Nu în ultimul rând, UPT asigură burse atât din fondurile MEN, cât și din venituri proprii, studenții merituoși fiind astfel recompensați pe măsură.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It