Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Adrian Țuțuianu- lamuriri cu privire la DN71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia

 adrian-tutuianu-psd

”În ultima perioadă, domnul Iulian Vladu face eforturi vădite de a-şi ocupa timpul liber pe care îl are şi care se pare că este unul foarte generos în contextul în care nu găseşte activităţi mai bune de făcut decât cele de a dezinforma opinia publică dâmboviţeană cu informaţii complet neadevărate”, informează PSD Dâmbovița, într-un comunicat de presă semnat de Adrian Țuțuianu, președintele organizației.

”Aşa cum ne-a obişnuit, în repetate rânduri, cu o slabă pregătire administrativă, şi de această dată domnul Iulian Vladu a făcut precizări referitoare la DN71 Bâldana –Târgovişte – Sinaia şi DN7 Bâldana – Titu (lărgirea la patru benzi) lipsite de orice fundament, în condiţiile în care, poza folosită pe post de argument la cele afirmate este lipsită de explicaţii sau surse privind tipul finanţării. Domnul Vladu nu face altceva decât să mintă, folosindu-se de tertipul „omisiunii”. Dacă dorea, cu adevărat, să aibă parte de un minimum de credibilitate, ar fi trebuit să prezinte şi fila de buget care să releve, cu precizie, tipul finanţării aferente obiectivelor de investiţii menţionate.

Este evident că domnul Vladu nu înţelege modul de funcţionare al procesului administrativ, fapt pentru care îi voi explica elementele relevante pentru cele două drumuri la care a făcut referire, deşi tind să mă îndoiesc că acest demers va fi unul cu utilitate pentru domnul Iulian Vladu.

Pentru început, pentru DN71 Bâldana –Târgovişte – Sinaia, banii erau prevăzuţi la credite de angajament, adică, pe înţelesul domnului Vladu, figurau doar pe „hârtie”. Mai exact, creditul de angajament reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate. Mai mult decât atât, referitor la DN7 Bâldana – Titu, proiectul era unul doar de modernizare şi nu de extindere la patru benzi, lucru ce nu ar fi permis atragerea de investiţii şi fluidizarea traficului. De precizat în legătură cu acest traseu este faptul că exproprierile nu erau realizate, proiectul nefiind finalizat de firma EGIS România a doamnei Clotilde Armand, firmă care şi astăzi mai lucrează la revizuirea proiectului.

Tot în încercarea de a îl ajuta pe domnul Vladu să înţeleagă ce se întâmplă cu aceste proiecte, precizez că banii pentru aceste proiecte au rămas la stadiul de credite de angajament în timpul guvernării Ponta, guvernare în timpul căreia, pentru DN71 Bâldana –Târgovişte – Sinaia, s-a contractat doar proiectul de revizuire a studiului de fezabilitate (SF).

Tot membrii PSD, în timpul aceleiaşi guvernări Ponta, au susţinut şi s-au luptat pentru proiectele menţionate, fapt ce a dus la includerea lor în Master Planul General de Transport al României. În aceste condiţii, obţinerea finanţării europene este certă.

Interesant este că în cadrul reţelei rutiere TEN-T comunicată la Bruxelles de către Alexandru Nazare şi Guvernul Ungureanu nu este inclus nici unul din drumurile mai sus amintite. Poate că cel care trebuie să ne dea o explicaţie în acest sens este chiar domnul Vladu… ” (Adrian Țuțuianu)

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share