Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Aglomerație de VIP-uri politice la Curtea Supremă: Tăriceanu, Oprea, Șova, Olteanu și Niță

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, primul termen în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu. Șeful Senatului este judecat pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Tot astăzi, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție încep judecarea pe fond în dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI.

In luna mai 2016, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). Procurorii îl acuză pe fostul preşedinte UNPR că ar fi prejudiciat statul cu 400 de mii de lei – sumă pe care Gabriel Oprea a aprobat-o serviciului secret al MAI pentru a cumpăra o limuzină, mobilă pentru biroul său ministerial şi o cabină de duş cu hidromasaj. În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată. Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor. adev.ro/omi0h4

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au astăzi pe rol și dosarul în care fostul președinte al Camerei Deputaților și viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influență.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, pe când era președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

sursa: realitatea.net

Citește și:

 

Opulența politicienilor. Călin Popescu Tăriceanu trăiește ca în Beverly Hills aici unde oamenii mor de foame

Liber la infracțiuni! Guvernul nu poate fi cercetat. De ce îi e frică lui Tăriceanu?

Distribuie acest articol Oficial Media
Share