Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Alba-neagra la PSD Dâmbovița. Alexandru Oprea se întoarce la șefia Consiliului Județean Dâmbovița

În conferința de presă condusă de doamna ministru Rovana Plumb -președinte interimar al PSD Dâmbovița- sămbătă, 09.02. 2019 s-a anunțat excluderea lui Daniel Comănescu din PSD, această hotărâre fiind luată în Comitetul Executiv Județean. Pe de altă parte, Alexandru Oprea se întoarce la șefia Consiliului Județean Dâmbovița.

Alexandru Oprea se întoarce la șefia Consiliul Județean Dâmbovița

Excluși, excluderi, exclusiv

Citește și:  Noul președinte și vicepreședinte la Consiliul Județean Dâmbovița

Amintim cititorilor că Daniel Comănescu a fost propus de către senatorul Adrian Țuțuianu (exclus în 2018 din PSD) la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița în locul lui Alexandru Oprea, cel care a fost suspendat un an din PSD -în 2017-, iar fix cu un an în urmă, același Comitet Executiv Județean i-a retras sprijinul din fruntea CJ Dâmbovița.

Citește și: Alexandru Oprea este suspendat pentru 12 luni din PSD Dambovita

Într-o eră social-democrată dominată de excluderi și demisii în care singurul alb ca zăpada este Liviu Dragnea, nu e de mirare că în teritoriu se trăiește cu excluderea la gât. Dragnea, în celelalte calități ale sale: prinț și cal și sac de merinde, ar putea destrăma basmul PSD într-un an cât alții în zece.

Alexandru Oprea se întoarce la șefia Consiliul Județean Dâmbovița

Fostul președinte al CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea revine după aproximativ un an în funcția din care fusese exclus de același Comitet Executiv Județean și aceeași componență (cu 2-3 excepții).

Citește și: Alexandru Oprea și-a dat demisia din funcția de secretar executiv al PSD Dambovita. Adrian Tutuianu: ”Nu tolerez nimănui să strice imaginea acestei organizații, indiferent cum îl cheamă”

 

”Vreau să le mulțumesc membrilor PSD prezenți astăzi în sală și care mi-au oferit votul de încredere pentru a reveni la conducerea CJ Dâmbovița. Vreau să vă spun, așa cum le-am spus și dumnealor, că nu mă întorc acolo cu gândul de revanșă. Mă întorc acolo dintr- obligație asumată, aceea de a continua proiectele pe care împreună cu colegii mei le-am adus în fața celor care în 2016 ne-au votat. Eu fac parte dintre aceia care cred că acest județ are nevoie de dezvoltare, are nevoie de bunăstare și cred că în mandatul precedent -de un an și un pic- am demonstrat că am fost capabili să punem în practică niște proiecte ale județului.”, a declarat Alexandru Oprea în conferința de presă.

Alexandru Oprea a ocupat următoarele funcții: președinte și vicepreşedinte al Consiliului Județean Dâmboviţa, fost şef al SRI Dâmboviţa, fost administrator public al judeţului şi fost director al Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa. A ocupat funcțiile de vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa și președinte al organizației Răzvad și de secretar executiv al organiației Dâmbovița. Campania electorală de la alegerile locale dar şi cele parlamentare, pentru PSD, a fost coordonată tot de Alexandru Oprea, care a clasat PSD Dâmboviţa între primele organizaţii la nivel naţional.

Vezi video!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share