Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ALDE este alături de romii din Dâmboviţa

IMG-20160220-WA0001

In data de 20 februarie a.c., cu ocazia comemorării a 160 de ani de la dezrobirea romilor, reprezentanţii ALDE Dâmboviţa au organizat mai multe întâlniri cu localnicii de etnie romă, din localităţile dâmboviţene Ciocăneşti şi Niculeşti, se arata intr-un comunicat primit pe adresa redactiei noastre.

„Sunt mândră că fac parte din această etnie. Mă aflu astăzi alături de voi ca să sărbătorim împreună trecerea a 160 de ani de la dezrobirea romilor. Acesta este poate cel mai important eveniment istoric pentru noi, dar şi pentru români, deoarece la data de 20 februarie 1856 a fost promulgată Legea pentru desfiinţarea robiei în cazul ţiganilor particulari, care se aflau în proprietatea boierilor. Subliniez faptul că în documentul de acum 160 de ani, termenul folosit era de ţigan şi nu de rom. Ei bine, acest document reprezintă o componentă importantă a modernizării sociale a Principatelor Române”, a declarat Dana Varga, preşedintele ALDE al Departamentului pentru minorităţi naţionale.

La acest eveniment au mai participat preşedintele executiv al ALDE Dâmboviţa Ionel Petre, dar şi prof. univ. Florin Toader – vicepreşedinte ALDE Dâmboviţa şi candidatul ALDE la Primăria Comunei Crevedia. Alături de ei s-au aflat şi candidaţii ALDE pentru cele două comune: învăţător Iancu Anton – candidatul ALDE la Primăria Comunei Niculeşti şi Constantin Anghel – candidatul ALDE la Primăria Comunei Ciocăneşti.

La rândul său, Ionel Petre, preşedintele executiv al ALDE Dâmboviţa, a reamintit că păstrarea demnităţii şi identităţii romilor trebuie să fie o latură importantă a societăţii româneşti. „Trăim într-o ţară unde comunităţile minoritar etnice se bucură de sprijinul şi recunoaşterea statului român. Ca reprezentant al singurului partid liberal din România, îmi doresc să nu existe fenomene de excluziune socială. Dar sunt conştient că nu sunt suficiente eforturile autorităţilor locale pentru integrarea romilor şi de aceea mă aflu astăzi, aici, alături de colegii mei din ALDE. Ca să înţelegem mai bine problemele pe care le întâmpină romii din Dâmboviţa”, a declarat Ionel Petre.

Întâlnirile reprezentanţilor ALDE au vizat în mod special identificarea posibilităţilor de sprijin pe care îl pot acorda mai multor tineri cu studii superioare din cele două localităţi. Unii dintre aceştia lucrează deja în anumite instituţii publice, iar alţii au fost consiliaţi pentru a găsi cele mai bune soluţii de a accede profesional.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share