Published On: Dum, Noi 22nd, 2015

ALEGE VIAŢA! ATENŢIE LA TRAVERSAREA DRUMULUI!

GRIND ADVENTURE

    alege viata1

În perioada 16 – 19 noiembrie a.c., poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au desfăşurat activităţi specifice pentru creşterea gradului de siguranţă în timpul deplasărilor pe drumurile publice.

Acţiunile au vizat îndeosebi conducătorii de autovehicule care nu acordă prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumurilor publice, precum şi indisciplina pietonală.

Astfel, au fost aplicate 457 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 426 pietonilor depistaţi în timp ce traversau strada prin locuri nepermise.

De asemenea, faţă de 32 de conducători auto care nu au respectat normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public s-a luat măsura sancţionării contravenţionale precum şi cea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile.

Recomandări pentru pietoni:

Traversaţi strada numai pe marcajul pietonal (,,ZEBRA“), prin dreptul indicatoarelor ,,Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, pentru pietoni.

Înainte de a traversa prin aceste locuri, asiguraţi-vă atent din ambele părţi şi convingeţi-vă că în acel moment nu se apropie niciun autovehicul.

Traversarea nu se face în fugă, ci în pas vioi şi perpendicular pe axul drumului.

Daca se apropie de trecerea de pietoni autospecialele poliţiei, salvării sau pompierilor, aflate în misiune, nu traversaţi, chiar dacă semaforul arată culoarea verde.

Elevilor le recomandăm ca după coborârea din mijloacele de transport public, să nu traverseze strada prin faţa ori prin spatele acestora. Traversarea se face numai după plecarea lor din staţie, dar şi atunci, numai prin locurile rezervate trecerii.

De asemenea, în drum spre școală sau la reîntoarcerea către casă, pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, să circule numai pe partea stângă şi cât mai aproape de margine.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA