Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Amenda de 100 de milioane nu-i sperie pe Psd-isti!

mita-vot
Comunicat de presă

Continuând implicarea ilegală a Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa în operaţiunile de votare pentru alegerile privind preşedinţia României, în ziua de 14.11.2014, prefectul proaspăt numit al judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu, a emis adresa circulară nr. 9677/14.11.2014, prin care solicită preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare (BESV) să nu elibereze copii de pe tabelele electorale suplimentare, cu persoanele în tranzit sau omise pe de tabelele electorale permanente.

Întrucât, după cum rezultă din Decizia Biroului Electoral Central nr. 100D/29.10.2014, această circulară nu are acoperire legală, eliberarea unor asemenea tabele electorale fiind permisă şi posibilă, la cererea partidelor care au candidaţi în alegeri, este evident că implicarea proaspătului prefect, cunoscut lider social-democrat, se constituie ca un abuz şi o implicare politic interesată, ca şi folosirea poziţiei şi funcţiei administrative într-un domeniu în care nu are competenţe legale, altele decât cele de suport logistic.
Solicităm BEJ Dâmboviţa să ia act de acest abuz şi, pe cale de consecinţă, să comunice BESV să nu ţină cont de adresa circulară menţionată şi să procedeze conform Deciziei BEC nr. 100 D/29.10.2014.

Totodată, solicităm dlui prefect Ioan Marinescu să se abţină de la asemenea demersuri, fără legătură cu competenţele sale. Şi pentru a-l motiva în acest sens, îl informăm că am solicitat organelor de poliţie sancţionarea sa pentru încălcarea prevederilor art. 55, lit. m, în conformitate cu dispoziţiile art. 56, alin. 2, lit. a ale Legii 370/2004, cu amenda maximă prevăzută de art. 55, alin.1 al aceleiaşi legi, respectiv 10.000 de lei.

Departamentul de comunicare ACL Dâmbovița
Distribuie acest articol Oficial Media
Share