" /> ANM, informare METEO pentru 13 și 14 ianuarie | Oficial Media
Published On: sâm, Ian 13th, 2018

ANM, informare METEO pentru 13 și 14 ianuarie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de vânt, lapoviţă, ninsoare şi răcire accentuată a vremii, valabilă până duminică după-amiaza, în întreaga ţară. 


Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 ianuarie, ora 22:00 – 14 ianuarie, ora 16:00, vântul se va intensifica treptat, începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (12/13 ianuarie), la început în regiunile sudice şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (13 ianuarie) local şi în centrul şi nord-vestul ţării. În zonele respective se vor înregistra viteze la rafală de 45 – 55 km/h, mai mari pe litoral şi în sudul Banatului, de până la 60 – 70 km/h.

Duminica, 14 ianuarie, intensificări temporare ale vântului vor mai fi în Dobrogea, mai ales în zona litoralului, sudul Banatului şi, local, în Muntenia.

Din cursul nopţii de vineri (12 ianuarie) şi până în dimineaţa zilei de duminică (14 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea, Banat şi Crişana, iar local la munte şi în Moldova va ninge. Se va forma polei sau gheţuş.

Totodată, ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminică pe litoral, sud-vestul Olteniei şi sudul Banatului.

În intervalul menţionat, vremea se va răci, astfel că duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopţile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase îndeosebi în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri. AGERPRES

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA
Pin It