comments

" /> ARTA RELAXARII MENTALE | Oficial Media
Published On: mar, Iul 12th, 2016

ARTA RELAXARII MENTALE

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

relax-1

„Omul este ceea ce gândeşte”. Această forţă a gândului modelează viaţa fiecărui om. Am fost învăţaţi că trebuie să gândim, dar nimeni nu ne-a învăţat să ne disciplinăm gândurile. Acestea sunt atât de multe şi rulează cu atâta rapiditate în mintea fiecărui om, încât nu-i de mirare că așa de mulţi oameni sunt confuzi, bolnavi şi nefericiţi. Puţini sunt cei care conştientizează că felul în care percep realitatea se datorează gândurilor lor şi că acestea pot fi controlate. Aşa cum există unde de lumină, de electricitate sau de căldură, tot aşa există unde-gând, prin care se pot transmite şi recepţiona mesaje. Trăim într-o lume plină de gânduri. La originea tuturor proceselor mentale stă gândul. Indiferent cât de educați sau de culți suntem, dacă nu ne disciplinăm gândurile, haosul generat de prea multe gânduri necontrolate se va manifesta și în viața noastră reală.

Câți dintre noi, oamenii moderni și civilizați, ne mai acordăm momente de relaxare mentală? Ne-am obișnuit cu ideea că trăim într-o lume a competiției acerbe, a judecății critice și a orgoliului afișat. Câți dintre noi cunoaștem importanța atitudinii tolerante față de o neplăcere sau un prejudiciu care ne-a fost adus? Câți dintre noi suntem dispuși să uităm, să iertăm sau să nu ne facem gânduri de răzbunare?

Toleranța față de alții și chiar față de noi înșine nu este cultivată în educația ce ni s-a dat. Ne enervăm când rămânem blocați în trafic și întârziem undeva, ne enervăm dacă ceva nu ne iese cum ne-am așteptat, ne enervăm dacă un prieten decide să ne ignore astăzi, dintr-un motiv sau altul. Dacă vom alimenta această stare de enervare, cu alte cuvinte, dacă ne vom concentra energia asupra ei, ea va evolua încet-încet în frustrare. Și dacă lăsăm să ni se întâmple asta de fiecare dată când ne irită ceva, simpla enervare de moment va escalada în mânie, care, cu timpul, va deveni parte a naturii noastre.

Mulți oameni cred că personalitatea lor e scrisă în gene, că le-a fost dată la naștere. Adevărul e altul: de fiecare dată când ne mâniem, declanșăm în corpul nostru producerea anumitor substanțe chimice, de care, în timp, devenim dependenți. Așa se explică de ce unii par să caute cu lumânarea oameni dezagreabili și situații supărătoare. De fapt, aceștia au nevoie de… doza zilnică. Noi nu ne atașăm doar de obiecte materiale, oameni, credințe… Ne atașăm la fel de ușor și de emoțiile noastre. Iar substanțele secretate de organismul nostru în momentele de enervare, furie sau ură ne vor îmbolnăvi și ne vor ucide. Nimeni nu vrea să sufere și să moară cu mult înainte să-i vină vremea. Trebuie să înțelegem că mânia nu rezolvă niciodată nimic, că este, de fapt, în întregime creația noastră și că, prin urmare, putem oricând să ne creăm un răspuns diferit. Odată ce-am înțeles asta, ne-am eliberat de această emoție distructivă și am devenit niște oameni relaxați și fericiți.

Arta relaxării nu constă în vreun exercițiu fizic sau în adoptarea unei anumite poziții a corpului, ci în folosirea inteligentă a propriei noastre minți. Teoretic, există 5 feluri de gânduri pe care mintea noastră le poate crea:

1. Gândurile necesare, ca de exemplu: „Să nu uit să mă duc la piață să cumpăr roșii” sau „Trebuie să iau copilul de la școală la ora 4”.

2. Gândurile inutile, cum ar fi rememorarea unor momente neplăcute din trecut, grijile obsesive în legătură cu ce s-ar putea întâmpla în viitor sau gândurile disprețuitoare despre alții.

3. Gândurile negative, care includ sentimente de supărare, furie, frică, îndoială, tristețe, regret, neliniște, lăcomie, dominare. Gândurile negative ne lenevesc mintea și ne seacă de energie.

4. Gândurile pozitive, care sunt puternice, afirmative și concentrate, încărcate de cele mai bune sentimente față de tot ce ne înconjoară, față de noi înșine, față de ceilalți oameni, față de tot ce există în natură.

5. Gândurile conștiente despre cine suntem și ce suntem. Aceste gânduri nu necesită efortul de a ne aminti ceva. Ele totuși ne spun că suntem suflete eterne și că natura noastră adevărată este pașnică și iubitoare. Atunci când devenim conștienți de frumusețea sinelui nostru, putem vedea totul mai clar și ne putem curăța mintea de toate gândurile inutile sau negative. Acesta este momentul în care putem simți adevărata relaxare a minții și, implicit, a trupului.

portalspiritual.com

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos