" /> Aseară catolicii timişoreni au luat lumină de la Domul romano-catolic din Piaţa Unirii | Oficial Media
Published On: Dum, apr. 1st, 2018

Aseară catolicii timişoreni au luat lumină de la Domul romano-catolic din Piaţa Unirii

Credincioşii Episcopiei Romano Catolică Timişoara au luat aseară lumină de la Domul din Piaţa Unirii, la orele 22,00 când a avut loc Slujba de Înviere, începută cu  celebrarea Vigiliei Pascale (Învierea), în fața Domului prin ritualul sfinţirii focului, de către Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara.

Cei prezenţi au intrat cu lumina nouă, binecuvântat în catedrală, unde s-a intonat Praeconium-ul Pascal (Imnul bucuriei pascale), urmat de Liturghia Cuvântului, formată din mai multe lecturi şi Psalmi din Vechiul şi Noul Testament, apoi sfinţirea apei de botez, înnoirea promisiunilor de la botez şi apoi Liturghia Euharistică. La sfârşitul acesteia se va desfăşura Procesiunea de Înviere.

La sfârşit a avut loc “Binecuvântarea finală”, ultimile cuvinte fiind “Mergeţi în pace. Aleluia. Aleluia”.

În cadrul Vigiliei şi Sf. Liturghii Corul „Exultate” avându-l ca dirijor pe  Bajkai-Fábián Róbert, organist al Catedralei a interpretat Missa Jubilet de Peter Rohr.

“ Noi, catolicii sărbătorim astăzi “Vigilia Pascală”. În spatele meu vedeţi acel foc , care va fi sfinţit, după care va fi aprinsă lumânarea pascală, iar de la ea toate celelalte lumânări ce vor fi în biserică. Lumânarea pascală simbolizează pe Hristos cel Inviat, care răspândeşte lumina sa, învăţătura sa, în mijlocul tuturor neamurilor. Liturghia continuă cu relatarea faptelor pe care Dumnezeu le face cu noi, şi le-a făcut cu noi dealungul istoriei, se vor citi lecture din Vechiul Testament , Noul Testament, şi va fi intonate în mod solemn Imnul “Gloria in excellsins Deo”, care este simbolul că Hristos cel înviat este în noi şi merită să-I cântăm acest imn de glorie”, a spus preotul vicar Zoltan Toman.

Astăzi de la ora 10,00 va avea loc Sfânta Liturghie solemnă  celebrantă de Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara. Partea muzicală a Liturghiei va fi interpretată de Corul şi Orchestra Catedralei avându-l ca dirijor pe prof. dr. Walter Kindl, capelmaestrul Catedralei.

De la orele 17.30 se va oficia Vespera Solemnă cu participarea Capitlului Catedral. Seara la orele 18.00, va fi celebrată o Sf. Liturghie în limba română.

A doua zi de Paşti, luni, 2 aprilie 2018 în Domul Sf. Gheorghe, din Piaţa Unirii, din Timişoara, Sfintele Liturghii se vor celebra după programul duminical. La ora 9.00 Sf. Liturghie în limba maghiară, la ora, 10.00 Sf. Liturghie în limba germană, iar la orele 11.30 şi 18.00 Sfintele Liturghii vor fi celebrate în limba română. Invităm pe toţi cei interesaţi la celebrările noastre programate cu ocazia Solemnităţii Sfintelor Paşti şi le dorim deja de pe acum tuturor, pe această cale, binecuvântare şi har de la Cristos, cel pentru noi Înviat din morţi.

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos