Published On: Dum, Ian 10th, 2016

Atenție șoferi! Un nou sistem radar mult mai performant a fost montat pe DN1

GRIND ADVENTURE
10

www.oficialmedia.com Radare performante

Veste nu tocmai bună pentru șoferii care uneori se mai abat de la regulile de circulație. Poliția Română a montat un nou sistem de camere radar pe DN1 prin care vor putea urmări și calcula viteza de deplasare pe întregul sector de drum acoperit de acestea.

„Trucurile” precum alternarea ritmului de deplasare, creșterea vitezei în zonele neacoperite de camere fixe, respectiv revenirea la valorile legale în apropierea acestora vor deveni istorie. Calcularea vitezei se face fără folosirea undelor radar. Noile camere vor ține cont exclusiv de timpul în care este parcursă distanța dintre ele.

Computerul împarte imaginile capturate de camerele video în mai multe perimetre și stabilesc viteza reală în funcție de rapiditatea cu care mașina trece dintr-un perimetru în altul. Softul poate detecta inclusiv alte abateri de la Codul Rutier, depășiri pe linia continuă etc. Numărul exact de camere radar suplimentare montate pe DN1 (aferente noului sistem de monitorizare a traficului) nu a fost comunicat oficial, cuantumul lor fiind, însă, estimat în prezent la 59. Densitatea acestora ar putea ajunge în viitor la 1 cameră/5 km, pe sectorul de drum dintre Bucuresti și Azuga. Cel mai aglomerat drum din țară devine, astfel, și cel mai monitorizat din România.

”Aparatul este ceva nou, de ultimă generaţie, şi este foarte greu de contestat. Are mai multe proceduri de calculare a vitezei, filmează, fotografiază, este foarte uşor de utilizat, se fac economii la carburant şi poate fi folosit fără autospecială radar. Trebuie un singur om şi aparatul”, a afirmat Şeful Serviciului Rutier Suceava, Petrică Juncan.

Noul radar nu poate fi detectat şi vine dotat cu un sistem de antibruiere, perfect pentru a fi folosit indiferent de locaţie sau densitate a traficului. Pistolul radar prezintă şi avantajul că poate fi folosit pe timp de noapte, iar în privinţa contestării amenzilor, în România niciuna nu a avut câştig de cauză.

În cadrul acţiuni de testare a aparatului radar TruCAM pe DN 17, la ”Zidul Morţii”, în aproximativ 30 de minute 11 şoferi au fost prinşi depăşind limita legală de viteză. În sectorul de drum de la şoseaua de centură, de la ”Zidul Morţii”, limita maximă de viteză este de 30 km/h, însă poliţiştii au depistat şoferi care circulau cu 91 km/h, 117 km/h sau chiar cu 126 km/h.

Însă, acest proiect nu este încă 100% funcțional, aflându-se pentru moment în faza probelor metrologice.

surse: ziuaconstanta.ro, romaniatv.ro

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA