: duminică 30 octombrie 2016

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

OFICIAL MEDIA

viscol Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie şi până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60…70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. Mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi temporar 80 km/h şi se va depune strat nou de zăpadă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.


Notă
: Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50…60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Vor fi afectate judetele Covasna, integral, si, partial, judetele Maramures, Bistrita Nasaud, Suceava, Mures, Harghita, Neamt, Bacau, Vrancea, Buzau, Brasov, Prahova, Dambovita, Arges, Valcea, Sibiu, Hunedoara si Gorj.

cod-galben

PROGNOZA METEO PENTRU URMATOARELE TREI ZILE

Duminica prindem atmosfera schimbatoare, cu cativa stropi prin sud, ploi si lapovita in Maramures, poate si pe zone din Transilvania si Moldova. Vantul continua sa sufle cu putere: poate atinge 60 km/h,chiar mai mult, spre 80 km/h la munte, unde persista viscolul. Noaptea aduce bruma.

Luni se raceste din nou. Norii se inmultesc si prindem si ceva precipitatii, neimportante cantitativ: ninsoare la munte, lapovita in Maramures, Transilvania si Moldova, ploi in celelalte zone. Vantul va ramane activ la munte, in centrul si nordul tarii. Marti se mai raceste putin si atmosfera va fi inchisa. Precipitatiile vor fi slabe: ploi in Muntenia si Dobrogea, fulguieli pe la munte, lapovita in Moldova si in estul Transilvaniei.

Citeste si ...

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

INTERNATIONAL PRESS AGENCY

OFICIAL MEDIA

ULTIMELE STIRI OFICIAL MEDIA

Noi, Români, chiar dormim somnul morții?!

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Noi, Români, chiar dormim somnul morții?!

Dintr-o paletă de mingi, să ne transformăm într-un agregator de fapte

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Dintr-o paletă de mingi, să ne transformăm într-un agregator de fapte

Victorie mare reușită în inferioritate numerică. S-a apropiat de podium

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Victorie mare reușită în inferioritate numerică. S-a apropiat de podium

CSM Târgovişte a dărâmat campioana. Voleibalistele lui Nesic au jucat senzaţional

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru CSM Târgovişte a dărâmat campioana. Voleibalistele lui Nesic au jucat senzaţional

CCIAT oferă servicii specifice în domeniul standardizării

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru CCIAT oferă servicii specifice în domeniul standardizării

A lua atitudine nu e un act de obrăznicie

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru A lua atitudine nu e un act de obrăznicie

Planetele si zilele saptamanii. Duminica, guvernata de SOARE

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Planetele si zilele saptamanii. Duminica, guvernata de SOARE

Calendarul si evenimentele zilei de 26 martie 2017

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul si evenimentele zilei de 26 martie 2017

Cod GALBEN de vânt puternic și ninsoare, 26 martie

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Cod GALBEN de vânt puternic și ninsoare, 26 martie

Horoscop 26 martie. Racii au nevoie sa abordeze o noua filosofie de viata

26/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop 26 martie. Racii au nevoie sa abordeze o noua filosofie de viata

INTERVIU TACHE FLORESCU- ”Artiștii nu prea au o legătură pământeană foarte clară”

25/03/2017, Comentariile sunt închise pentru INTERVIU TACHE FLORESCU- ”Artiștii nu prea au o legătură pământeană foarte clară”

Chindia Târgovişte este de neînvins în retur! A trecut şi de Dacia Unirea Brăila şi rămâne în cursa pentru promovarea în prima ligă

25/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Chindia Târgovişte este de neînvins în retur! A trecut şi de Dacia Unirea Brăila şi rămâne în cursa pentru promovarea în prima ligă

„Am încredere că nu vor mai rata atât de mult”

25/03/2017, Comentariile sunt închise pentru „Am încredere că nu vor mai rata atât de mult”

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, precizari cu privire la Arhiepiscopia Targoviste

25/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa, precizari cu privire la Arhiepiscopia Targoviste

Calendarul si evenimentele zilei de 25 martie

25/03/2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul si evenimentele zilei de 25 martie

COPYRIGHT

Colectivul redactional, conducerea ziarului OFICIAL MEDIA, precum si cea a GRUPULUI MEDIA SINGUR, nu isi asuma responsabilitatea pentru materialele publicistice care nu respecta legea copyright-ului.
Autorul unui articol dat publicitatii, are obligatia sa respecte legea dreptului de autor si raspunde juridic in cazul incalcarii acesteia.
Supervizarea din partea echipei Oficial Media se desfasoara doar pe zona de corectura ortografica.

Director OFICIAL MEDIA,
Cristi Iordache

PAGINA ZILEI