Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Aurelian Cotinescu, PNL: Guvernul Orban. A sosit vremea schimbării

Preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, a susţinut astăzi o conferinţă de presă la sediul organizaţiei. Unul dintre subiectele discutate, a fost cel referitor la formarea Guvernului Orban. Liderul PNL a ţinut să precizeze încă o dată, faptul că nu vor fi tăiate pensiile şi salariile, aşa cum anunţă Partidul Social Democrat, cu precădere electoratul.

Aurelian Cotinescu, declaraţii:

“A trecut cu bine moțiunea de cenzură, atunci când foarte puțini i-ar fi dat șanse, iar președintele Ludovic Orban, a reușit performanța de a-și trece guvernul prin Parlament, atunci când și mai mulți spuneau că nu are nicio șansă.

Asta înseamnă viziune, determinare, forță și arta de a negocia cu cel puțin 7 grupuri parlamentare diferite. Acest guvern are potențialul de a aduce schimbări majore în România. Are potențialul de a aduce schimbări în administrația publică, de a o depolitiza, de a o descentraliza, de a aduce măsuri economice mult așteptate, iar dacă promisiunile vor fi respectate, cu siguranță guvernul se va bucura de o susținere populară din ce în ce mai bună.

Prin comasări de ministere și direcții din administrație, foarte multe locuri călduțe, de directori, șefi, vor dispărea. Acele locuri ocupate în mod politic. Oamenii crae sunt buni în administrație, buni profesioniști, nu trebuie să-și facă griji pentru locurile de muncă.

Nu vor fi tăieri de pensii și salarii pentru că PSD-ul incearca să insiste pe acest subiect.

Foarte urâtă ieșirea din scenă a doamnei Viorica Dăncilă și a guvernului condus de dânsa, noaptea ca hoții până la capăt. Au încercat chiar și în ultimul moment, să-și instaleze oamenii, pilele, prin ministere, creand concursuri ad-hoc în ultimul moment. Au încercat să influențeze prefecții să reziste cât mai mult acolo și chiar să se îmbolăvească, pentru a întârzia procesul electoral, sau pentru a crea probleme în procesul electoral.
Dăncilă este disperată că nu mai poate să-și hrănească adepții, suţinătorii din banii publici.

In final, alegerea guvernului Orban a fost o zi neagră pentru PSD și Viorica Dăncilă, dar prima zi de lumină pentru România.

Vremea schimării a sosit! Suntem pe un nou drum, considerăm că va fi unul dificil, dar măcar avem conducători profesioniști care știu ce fac și care știu pe ce drum trebuie să mergem, nu mai bâjbâim și asta este foarte important.”

Conferința integrală:

Distribuie acest articol Oficial Media
Share