" /> BABEL F.A.S.T. 2016 VIDEO – artiștii au umplut străzile orașului!!! | Oficial Media
Published On: mar, iun. 7th, 2016

BABEL F.A.S.T. 2016 VIDEO – artiștii au umplut străzile orașului!!!

IMG_5676

Luni, 6 iunie, a însemnat prima zi când târgoviștenii au putut admira pe Platoul Prefecturii și pe străzile orașului, ce înseamnă un festival internațional de artele spectacolului. Cehii de la Long Vehcile Circus au fost primii care au ieși pe Centrul Vechi, pe picioroange și îmbrăcați în gangsteri, strângând după ei publicul curios. Aceștia au fost conduși până pe Platoul Prefecturii unde se desfășura al doilea eveniment outdoor, de la ora 18:30, Arca lui Lenin, în regia lui Mihai Mălaimare, de la Teatrul Masca din București.

La 18:15, în Foaierul Teatrului Tony Bulandra a avut loc și un eveniment – surpiză care nu a fost prevăzut în program, și anume vernisajul fotografului italian Romano Martinis, care ne-a prezentat lucrările sale ce documentează munca lui Tadeusz Kantor. (Fotografiile se pot vedea în Foaierul teatrului pe tot parcursul festivalului BABEL).

Spectacolul de la Sala Mare a fost, ca și la alte reprezentații, un succes. 3 ore după miezul nopții, de Mihai Măniuțiu a fost o surpriză și pentru străinii invitați la Târgoviște, care s-au declarat încântați de spectacolul inedit al Teatrului Tony Bulandra.

Parada de la ora 21:00 a reprezentat punctul culminant al zile. Aceasta a fost formată din mai mult de 250 de persoane care s-au plimbat alături de muzicienii de la Mariachi Band Sombreros și artiștii de la Teatrul Masca, Long Vehicle Circus și Drum & Fire care au jonglat cu foc, spre deliciul publicului. Evenimentul a durat o oră, plecând din Parcul Chindia și oprindu-se la Teatrul Tony Bulandra și a trezit tot orașul la viața prin artificii, muzică de mariachi, care alegorice, dansuri pe picioroange, costume spectaculoase și sombreros colorate.

6 iunie a marcat și momentul începerii mult așteptatului workshop al lui Scott Johnston din Scoția, regizor și de Coordonator de Actorie la Performing Arts Studio, Colegiul Edinburg. Acesta a mai fost și în alți ani la BABEL, iar la atelierul său s-au înscris 25 de tineri târgovișteni, actori ai Teatrului Tony Bulandra, precum și o parte din grupul de actori din Algeria. Atelierul lui Scott Johnston va dura este programat pentru 3 zile și tratează munca lui Augusto Boal.

 

Multe suprize vă așteaptă în continuare la BABEL F.A.S.T., așa că ieșiți din case să va bucurați alături de noi.

Programul festivalului îl puteți găsi pe www.tonybulandra.ro, iar rezervări de bilete se pot face la telefon 0245.210.046. (Programul casei de bilete este zilnc între orele 09:00 – 19:00).

Vă anunțăm că în programul BABEL F.A.S.T. a intervenit o schimbare: spectacolul armenilor de la Theatre 8, The maids, în regia lui Suren Shavedyan va avea loc în data de 7 iunie, de la ora 21:00 la Sala Studio, iar proiecția de film s-a mutat la ora 22:00.

Comunicat de presă, Echipa BABEL F.A.S.T. 2016

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It