Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

“Balul Speranţei” la Daf Junior

„Balul Speranţei” a ajuns în acest an la cea de-a XVIII –a ediţie, organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri din Timişoara unde „cap de listă” este europarlamentarul Maria Grapini, şi se va ţine pe data de 4 noiembrie 2016, la un restaurant din localitatea Giroc.

Asociaţia Femeilor de Afaceri din Timişoara îşi propune ca prin acest bal să mai adune o parte din suma necesară construirii unui azil de bătrâni în Giroc pe un teren donat de către un cetăţean din comună. Costurile ridicării azilului de bătrâni se ridică la două milioane de euro

“Proiectul este de mare amploare și necesită mult timp pentru strângerea fondurilor necesare. Credem că locul este foarte cunoscut de timișoreni, iar anul acesta programul va fi unul deosebit. Invitații de onoare vor fi Lia Lungu, cântăreața muzicii bănățene, iar balul va fi prezentat de către un alt interpret cunoscut, Ovidiu Comornic”, a spus  Rodica Șuba, președintele Asociație Femeilor Antreprenor din România, filiala Timișoara.

Balul încă de la primele ediţii a avut acest scop caritabil de stranger de fonduri, annual adunându-se între 10.000-15.000 euro, până în present strângându-se doar zece la sută din suma necesară, banii fiind insuficienţi pentru demararea lucrărilor

Azilul va avea 50 de încăperi, iar asociația va încerca să acceseze și un proiect pe fonduri europene, pentru a putea acoperi cele 2 milioane de euro.

Ca în fiecare an la “Balul Speranței”,  se va organiza o tombola, dar şi o licitație pentru diferite obiecte. Invitații vor avea parte de diferite surprize și se vor bucura de interpreți renumiți. Prețul biletului pentru o seară la restaurantul  Daf Junior, din Giroc, este de 250 de lei.

Invitații de onoare vor fi Lia Lungu, cântăreața muzicii bănățene, iar balul va fi prezentat de către  Ovidiu Comornic.

Stejarel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share