: marți 06 octombrie 2015

Banii, banii n-aduc fericirea, dar……întreţin sportul.

Gazduire Web

Se pare că jocul se face şi în afara terenului, dar nu este unul de fotbal, ci unul de-a baba-oarba. Uite Poli, nu e Poli. Uite banii, nu sunt banii.

 

Aşa cum e jocul pe teren, aşa se vor face şi plăţile. După muncă şi răsplată. Salariile întârzie, şi după cum spunea însuşi primarul Timişoarei Nicolae Robu, ACS Poli  Timişoara este afectată de blocaj financiar instituit de Curtea de Conturi pe finanțarea de la autoritățile locale. Aşa se face că în premieră la noua structură fotbalistică, există restanțe către jucători. Până în prezent echipa a reuşit să supravieţuiască  cu cei aproximativ 420 de mii de euro veniți din banii TV, dar acești bani sunt aproape epuizați.

 ”Avem deja restanțe către jucători. Pentru prima dată. Chiar dacă salariile nu erau foarte mari, aveau siguranța că primesc la timp. S-a trăit prin banii de televiziune, sunt cam gata. Nu se pot plăti dările către stat, e o situație critică”, a declarat astăzi Nicoale Robu, într-o conferinţă de presă.

Robu a mai spus şi despre criza din sport și că  singura soluţie prin care prin care cluburile să existe, este ca acestea să fie ajutate în continuare cu bani publici. Edilul Timişoarei e foarte supărat pe cei de la Curtea de Conturi care au spus că formula de finanțare a cluburilor nu e legală. „Am contestat decizia Curții de Conturi, va trebui dată o rezoluție la nivel național… Eu indiferent de ce o să se spună la acest nivel vrem să facem plângere pentru abuz în serviciu pentru cele două cucoane”, a explicat Nicolae Robu.
Primăria Timişoara ar trebui să finanţeze nu numai echipa de fotbal ci şi pe cea de rugby, hambal, volei sau caiac.

Şi să încheiem cât se poate de spectaculos, tot astăzi vice-președintele clubului de rugby Saracens, Dușan Filipaș a prezentat o nouă cupă obţinută de echipa de rugby a Timişoarei în meciul cu CSA Steaua Bucureşti, Cupa României, după ce în urmă cu nici o lună a câştigat Cupa Regelui înfruntând CSM Baia Mare.

 

Am învins!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
17-14 pentru Timişoara Saracens Rugby Club! CUPA ROMÂNIEI RÂMÂNE ÎN BANAT!!!!

 

Stejărel Ionescu

Citeste si ...

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Related Post