Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Beneficiile “bailor” de natura

Cercetările din Japonia au demonstrat că timpul petrecut în natură ne întăreşte sistemul imunitar. Acolo există obiceiul ieşirii pentru o zi în natură pentru aşa numita „baie de pădure” sau „shinrinyoku” în japoneză.

În două studii – unul ce a inclus 260 de oameni sănătoşi şi altul 12 oameni – cercetătorii au concluzionat că băile în pădure – mersul prin păduri şi poieni – scade pulsul şi tensiunea arterială. Efectele durează timp de o lună. Teste folosind saliva subiecţilor au arătat o scădere a nivelului de cortizol, ceea ce înseamnă că erau mai puţin stresaţi.

Subiecţii au fost împărţiţi în două grupuri: cei care au rămas într-o zonă urbană şi cei care au fost trimişi într-o zonă împădurită. Ambele grupuri au avut aceleaşi activităţi şi au consumat aceleaşi alimente. Cercetătorii consideră că fitoncidele, substanţe volatile secretate de unele plante ce apară copacii de insecte şi descompunere, cumva au un efect asupra reacţiilor chimice din creierul uman.

Alte studii demonstrează că statul în natură măreşte numărul de celule ce luptă împotriva cancerului, măreşte numărul de globule albe şi reduce nivelul de glucoză în cazul diabeticilor.
Profesorul Qing Li, preşedintele Societăţii de Medicină Naturală din Japonia afirmă că „băile de pădure” „pot avea efecte în prevenirea generării şi dezvoltării cancerului”.
The Epoch Times a prezentat un studiu realizat în 2010 care evidenţia faptul că peisajele liniştite calmează creierul prin schimbarea fluxului sanguin, lăsând mai multe conexiuni să se realizeze între diferitele părţi ale creierului.
Oamenii de ştiinţă japonezi au concluzionat de asemenea că senzaţia produsă de razele soarelui şi sunetul apei pot avea un efect de calmare.

Terapie în natură
Contactul cu natura este folosit ca terapie şi educaţie. Eeva Karjalainen din partea Institutului Finnish Forest Research, ce se ocupă cu gestionarea socială pe termen lung a pădurilor, susţine descoperirile şi spune că vizitele în pădure promovează sănătatea fizică şi mentală prin reducerea stresului.
În Marea Britanie şi Europa, depresia este tratată prin muncă la ţară şi grădinărit. Fie că este vorba de îngrijirea plantelor sau a animalelor, activitatea de îngrijire a ceva viu în aer liber a avut un efect pozitiv asupra pacienţilor ce sufereau de depresie clinică.
Marea Britanie are peste 36 de ferme de îngrijire, Norvegia are în jur de 400 şi Olanda în jur de 600. Fermele fac parte dintr-o şcoală mai mare de ecoterapie: însă simpla plimbare pe afară poate fi un mod de terapie.

Studiile din Regatul Unit au demonstrat că 71% din oamenii ce fac o “plimbare verde” se simt mai puţin deprimaţi.

Studiile din Statele Unite au demonstrat de asemenea că spaţiile verzi au efecte pozitive asupra hiperactivităţii şi ADHD.

Asa ca sa ne rezervam in fiecare zi ora de iesit in natura. Fie ca este intr-un parc mai departat de oras, fie ca este o padure, sau pe malul unei ape, pentru a ne reconecta cu natura si cu noi insine!

sursa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share