comments

" /> Binecuvântare la Hărţăgani, Judeţul Hunedoara | Oficial Media
Published On: lun, Oct 19th, 2015

Binecuvântare la Hărţăgani, Judeţul Hunedoara

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, s-a aflat sâmbătă, 18 octombrie, în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei Hărţăgani din cadrul Protopopiatului Brad, judeţul Hunedoara unde, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi, a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor.
După lucrările de restaurare interioară și exterioară a lăcaşului de cult din Parohia Hărţăgani, Protopopiatului Brad, sub coordonarea parohului Valentin Crainic şi implicarea comunității parohiale şi a altor credincioşi, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor.
Apoi, PS Episcop Gurie, alături de soborul slujitor şi de credincioșii veniţi în număr mare să participe la slujbă, a săvârșit Sfânta Liturghie, într-o atmosferă de bucurie duhovnicească şi de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra tuturor.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, corală fondată în toamna anului 2010.
În cuvântul de învățătură, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, le-a vorbit cre¬dincioșilor prezenţi despre sensul duhovnicesc autentic al participării la Sfânta Liturghie, „prin faptul că aceasta este calea prin care ne împărtășim în cel mai profund mod cu putinţă de darurile lui Dumnezeu, dar mai cu seamă ne întâlnim în Sfânta Euharistie cu Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care, prin jertfa Sa de pe Cruce, ne-a eliberat de sub robia păcatului și a morţii”.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, PS Gurie l-a hirotesit întru sachelar pe parohul Valentin Crainic ca urmare a activității sale bogate în lucrarea pastoral-misionară a co¬munității pe care o păstoreşte.
După Sfânta Liturghie, la recomandarea parohului, ierarhul a înmânat câteva gramate de mulțumire celor care au sprijinit lucrările de restaurare a lăcaşului bisericesc.

Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Etichete

Pin It