Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Bugetul 2020 este unul complet rupt de realitate

Guvernul şi-a angajat răspunderea, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020.

“Obiectivul nostru a fost acela de a reuşi până la data de 31 decembrie să adoptăm proiectul de buget şi bugetul asigurărilor sociale de stat. (…) Folosim în premieră o modalitate de adoptare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită – procedura angajării răspunderii Guvernului. E o procedură legiferată în Constituţie şi spre deosebire de OUG are aspecte care o fac mai democratică. Am surprins cu angajarea răspunderii. (…) Am aprobat foarte multe amendamente formulate de parlamentari. Dacă există formaţiuni care consideră că legea nu trebuie să intre în vigoare, au la dispoziţie instrumentul moţiunii de cenzură”, a declarat premierul Ludovic Orban, în plenul Parlamentului, la şedinţa comună de angajare a răspunderii pe buget. El a spus că a ales această procedură pentru că altfel nu ar fi putut adopta bugetul până la sfârşitul anului.

Fostul premier Victor Ponta vine însă,  cu acuzații grave. Acesta susține că bugetul pe anul 2020 este unul complet rupt de realitate.

„Bugetul făcut de Dăncilă anul trecut era fantasmagoric. Bugetul de acum e și mai fantasmagoric. (…)Bugetul de acum e un pic mai fantasmagoric decât cel făcut de Dăncilă. Nu știu de unde vor face încasările. Nici nu sunt taxe suplimentare, nici venituri suplimentare, nu cred că au găsit bani în cămară. Toată lumea, Banca Națională, toți spun că vom avea o creștere de maxim 3%, ei au 4,1%. Cred că e un semnal foarte rău că se taie bani de la educație și sănătate. Am fost premier și eu. Mereu întrebam câți bani sunt alocați. E un semnal rău că se taie. Se îngheață pensiile mici, iar cele mari cresc. Cred că e un lucru grav. Ar fi trebuit ca cele mici să crească și cele mari să fie impozitate. Avem o diferență de 146 de ori între pensiile mici și cele mari.(…) Înțeleg că cei de la PSD au decis să se sesizeze CCR. Vreau și eu să știu dacă mai dezbatem bugetul vreodată în Parlament în România. Sper ca la CCR să se decidă foarte clar ca bugetul să se dezbată în Parlament”, a spus Victor Ponta.

Este pentru prima dată, după 30 de ani de democrație, când bugetul țării nu s-a mai dezbătut în Parlament.

” Este o situație fără precedent. Pentru prima dată, am fost puși în fața faptului împlinit. Am vrut să venim cu amendamente la buget, mi-am dorit să ajut comunitățile, Valea Jiului, să obținem finanțările necesare marilor proiecte. Marile programe, dedicate UAT-urilor vor avea de suferit și este necesar ca acestea să beneficieze de resursele financiare, pentru ceea ce și-au propus în anul 2020. Rectificarea bugetară de săptămâna trecută i-a favorizat pe unii primari. Nu-mi doresc decât un echilibru, pentru realizarea marilor proiecte de investiții și creșterea graduală a calității serviciilor publice” a declarat și deputatul Pro România, Sorin Marica.

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share