Calea spirituala I - Unde si cum ne-am ratacit - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Calea spirituala I – Unde si cum ne-am ratacit

rascruceDe cand ne nastem suntem intr-o continua miscare ascendenta, sau cel putin asa imi place sa cred, ca omul tinde spre evolutie. De cativa ani planeta fierbe intr-o ”cautare spirituala” si in goana noastra nebuna dupa raspunsuri, dupa revelatii care sa ne aduca in ”punctul optim” (C.I) am uitat cu desavarsire esentialul. Ne-am prins in toate mrejele posibile si imposibile din care un om cu greu ar mai putea scapa.

Cum sa traiesc mai bine?

Am identificat cateva custi, cateva colivii care ne inlantuiesc viata rand pe rand. Prima este familia, acolo unde se formeaza primele deprinderi, tipare, unde primim primele ”Nu”-uri din viata, primele interdictii, unde ne intalim prima data cu falsul- dar nu acela cu rang de eroare ci cu valoare de adevar. Urmeaza apoi religia, care la fel vine cu file intregi de reguli si ”modus vivendi” si desigur societatea care ne impune cum sa fim, cum sa traim, ce sa mancam, ce sa imbracam, ce sa studiem, cat sa castigam….dintr-un mimetism exercitat tocmai pentru a fi acceptati. Dupa ele ar fi politicul, o alta grupare absolut nefolositoare cata vreme sunt urmarite doar interesele personale si de grup, grup exploatator in cele mai multe cazuri, care nu are nicio legatura cu reprezentarea individului in comunitate.

Mediile profesionale sunt iarasi colivii ce colcaie de tot felul de idei si teorii fata de care ne simtim obligati sa folosim acelasi comportament de turma pentru a nu fi marginalizati de majoritatea grupului. Si dupa toate astea, cu un acces din ce in ce mai larg la informatie, aflam ca exista posibilitatea unei altfel de evolutii care nu mai implica toate aceste dependente si habitaturi manipulatoare. In goana noastra de a accede un nivel cat mai ridicat din punct de vedere spiritual, punem accent pe viteza, pe aparente, fara sa ne dam seama ca drumul pe care alergam este unul care duce spre alta dependenta, spre o alta entitate manipulatoare. Unii  fac asta doar pentru ca asa “se poarta”, iar altii au ajuns intr-un punct critic in care viata lor este “varza”, pe romaneste. Normal, ca nu ne putem astepta la altceva cand am fost plimbati rand pe rand dintr-o colivie in alta, cand ni s-a aratat ca in fiecare dintre ele  este ”adevarul” si ne-am trezit ca suntem intr-o eroare din cap pana in picioare si ca in curand, fie ca recunoastem fie ca nu, vom ajunge sa traim un haos, o confuzie sora cu nebunia.

Internetul este prima sursa de informare, este locul in care gasim o diversitate de programe de dezvoltare personala, din pacate nu si cea mai sigura, aici informatia n-o mai filtreaza nimeni, fiecare scrie ce-l taie capul si publica stirea ca un adevar absolut. Sunt emise teorii in fiecare zi. Cele mai multe dintre ele in zona spirituala sunt legate de ascensiunea planetara, de trecerea in 5D si de metode prin care sa evoluam ca indivizi. Toate bune si frumoase, dar ce te faci cand ajungi sa-ti insusesti toate “invataturile”- asa cum eu personal am trait aceasta trista experienta- cand crezi ca esti un super-evoluat, sti teorie cat sa umpli carti, dar in realitate, palpabil, in viata de zi cu zi esti nesigur, suferind si ratacit.  Sau crezi ca esti deja acolo si este suficient sa spui mecanic: ”totul e iubire”, ”am incredere in mine”, “multumesc mama-pamant” cand de fapt tu ai un ego cat casa, te darama orice nimic, ai zero incredere in tine, ai fobii sociale, ti-e frica si de umbra ta, ai relatii extrem de proaste cu toti cei din jurul tau, familie, copii, partener de viata. (O.M.G)

oana si cristi
Calea spirituala – Cristi Iordache & Oana Maria Grigore Cum sa traiesc mai bine

Este adevarat- cu totii cautam CALEA. Doar ca ea nu este in niciuna din aceste falsuri. Sunt atatia oameni care s-au ratacit si dau din colt in colt pana pot ajunge in situatia de nebunie sau chiar pieire ca fiinta.

Am invatat “Cum sa traiesc mai bine”:

Totul sta in lucrurile simple. Nu ai nimic, doar ceea ce universul ti-a oferit in mod natural: apa, aer, pamant, soare… natura intreaga. Abia de aici poti  construi  propria spiritualitate, ceea ce de fapt nu este altceva decat incercarea ta de a trai frumos. Daca am putea defini calea spirituala, am spune ca este asemenea unei oaze, cu ape limpezi, cu mult verde, cu munti, cu lumina si desigur cu noi in ea, cu faptul ca te ai pe tine cata vreme stai departe de coliviile amintite mai sus… si te ai si te simti liber si senin. ( Cristi Iordache)

Nu a spus nimeni ca este usor nici sa iesi din colivie, nici sa fii liber. Am vorbit despre zborul din colivie intr-un articol anterior. Insa te asigur personal ca nicio cale din cele predefinite nu este mai buna decat propria-ti cale, aceea in care singur alegi sa ”pipai” lumea. E ca si cum te-ai intoarce la momentul zero si incepi sa construiesti, sau sa reconstruiesti in cazul nostru. O sa-ti dau exemplul cu religia pe care o primesti fara voia ta la nastere, caci ce putere sa ai la cateva luni de viata sa-ti alegi crezurile? Niciuna! In general ti-ai dat puterea celor din jur, de la nastere si pana cand ai devenit ”matur”, un matur inconstient de cine este cu adevarat si de ceea ce poate.

Nazuintele noastre spre o lume extradimensionala, spre ceva nepalpabil ne pot dauna daca nu suntem constienti ca: nimic din ce este dincolo nu are corespondent perceptibil aici si, daca sa presupunem ca ar avea, el nu este un factor de influenta al fiintei noastre cata vreme noi insine nu putem trece dincolo. Maximul pe care il putem atinge aici pe pamant este sa ne intoarcem la lucrurile simple si esentiale de care s-a vorbit in randurile de mai sus. Dar despre ele in dialogurile ce vor urma. (Cristi Iordache – Cum sa traiesc mai bine).

Oana Maria Grigore & Cristi Iordache

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share