Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Calendarul zilei 12 septembrie. 1940: În peștera Lascaux din Franța sunt descoperite picturi rupestre preistorice

Calendarul zilei 12 septembrie. Evenimente

  •  490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon.
  • 1609: Exploratorul englez Henry Hudson a început să exploreze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat New York.
  • 1659: Oastea Țării Românești condusă de Mihnea al III-lea cucerește Giurgiul și Brăila. Începe răscoala antiotomană.
  • 1683: Sfârșitul asediului otoman asupra Vienei. Armata germano-polonă condusă de ducele Carol de Lorena și de regele Jan Sobieskiînving în apropiere de Viena oastea marelui vizir Kara Mustafa.
  • 1789: Jean-Paul Marat publică primul număr al ziarului L’Ami du peuple.
  • 1846: Poeta engleză Elizabeth Barrett fuge cu poetul Robert Browning.
  • 1847: Războiul Mexicano-American: Începe Bătălia de la Chapultepec, terminată în ziua următoare cu victoria Statelor Unite.
  • 1848: Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal.
  • 1878: La Londra, pe malul Tamisei, s-a ridicat obeliscul egiptean numit “Acul Cleopatrei”. Obeliscul a fost făcut cadou Angliei în 1819 de Mohamed Ali, viceregele Egiptului, cu condiția ca englezii să se ocupe de transportul lui.
  • 1890: Este fondat orașul Salisbury, numit ulterior Harare, din 1980 capitală a statului Zimbabwe.
  • 1919: Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.
  • 1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.
  • 1920: La Anvers, la Jocurile Olimpice de vară, se folosește pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele Olympic rings with white rims.svg.

Calendarul zilei 12 septembrie. 1940: În peștera de la Lascaux, Franța sunt descoperite picturi rupestre preistorice.

Peștera din Lascaux este un complex de galerii subterane aflate în departamentul Dordogne (occ. Dordonha), regiunea Aquitania, Franța. Peștera face parte din patrimoniul mondial al umanității UNESCO datorită importantelor mostre de artă rupestră din paleolitic. Peștera a fost decoperită pe 12 septembrie 1940 de către patru adolescenți: Marcel Ravidat, Jacques Marsal, Georges Agnel, și Simon Coencas, însoțiți de Robot, câinele lui Marcel. După terminarea celui de-al doilea război mondial peștera s-a deschis publicului vizitator. Din cauza dioxidului de carbon care era emanat de cei 1200 vizitatori pe care îi primea peștera zilnic picturile aveau de suferit și peștera a fost închisă publicului în 1963. După închiderii peșterii pentru vizitatori picturile au fost restaurate. Pictura rupestră sau pictura pe stânci este un termen generic desemnând picturile realizate pe stânci, bolovani, pereți muntoși abrupți sau pe pereții și tavanele peșterilor, de obicei datând din timpuri preistorice. Picturi pe pietre a fost făcute încă din paleoliticul superior, cu circa 50.000 – 40.000 de ani în urmă. Se crede că aceste picturi murale au reprezentat opera celor mai respectați membri ai tribului, bătrâni și șamani. Cele mai vechi urme de activitate picturală sunt imaginile rupestre (sau parietale), adică pictate sau gravate pe stâncă și care au fost conservate datorită poziției lor greu accesibile, sau blocării ulterioare a intrării în peșterile ce le adăposteau. Aceste rămășițe ale culturii paleolitice, contemporană cu ultima glaciație, datează de 10 000 – 30 000 de ani. Localizarea lor geografică este, evident, foarte dispersată. Totuși, zona așezărilor cercetate până azi este practic eurafricană; ea se întinde din valea râului Dordogne până în Natal, trecând prin Levantul spaniol. Complexurile cele mai vestite sunt: grotele Lascaux, Trois-Frérès, Niaux și Chauvet în Franța, grota din Altamira în Spania, iar în România Peștera Cuciulat, Sălaj, Peștera Gaura Chindiei II și Peștera Coliboaia. În Franța sunt 71 de grote pictate, iar în Spania 34 .

  • 1944: La Moscova, a fost semnată Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, prin care se consfințea starea de fapt a ieșirii României din războiul împotriva Națiunilor Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. României i s-a impus plata a 300 de milioane de dolari despăgubiri de război (în produse). Se mai prevedea că Transilvania „sau cea mai mare parte a ei” urma să fie restituită României, sub rezerva recunoasterii acestei situații prin tratatele de pace; armata română urma să participe la lupte pe Frontul de Vest cu minimum 12 divizii de infanterie etc
  • 1949: Theodor Heuss este ales ca primul președinte al Republicii Federale Germania.
  • 1953: John Fitzgerald Kennedy se căsătorește cu Jacqueline Lee Bouvier la biserica St. Mary din Newport, Rhode Island.
  • 1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.
  • 1959: S-a lansat misiunea sovietică Luna 2, prima navă care a atins suprafața lunară.
  • 1966: A fost lansată misiunea Gemini 11.
  • 1974: Haile Selassie, ultimul împărat al Etiopiei, este răsturnat printr-o lovitură de stat militară.
  • 1990: La Moscova s-au încheiat discuțiile în format 2+4, în cadrul cărora “puterile aliate” în cel de-al Doilea Război Mondial au renunțat la drepturile speciale instituite după capitularea necondiționată a Germaniei.
  • 2013: NASA anunță că Voyager 1 a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar.

Wikipedia.org

Distribuie acest articol Oficial Media
Share