Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Calendarul zilei 29 octombrie. 1928: “Graf Zeppelin” este primul dirijabil care a traversat Atlanticul

Calendarul zilei 29 octombrie. 1268: Conradin este executat de Carol de Anjou la Napoli.

  • 1422: Carol al VII-lea al Franței devine rege succedându-l pe tatăl său, Carol al VI-lea al Franței, deși nu este oficial încoronat rege până în 1429.
  • 1497: Lupta de la Lențești. Un corp de oaste moldovenească de circa 3.000 de călăreți, condus de vornicul Boldur, zdrobește o grupare de cavalerie mazoviană compusă din circa 600 de lăncieri, sosită în ajutorul oștilor regale polone.
  • 1591: Este ales Papa Inocențiu al IX-lea.
  • 1675: Leibniz folosește pentru prima dată semnul ∫, pentru integrală.
  • 1787: Premiera operei Don Giovanni a lui Wolfgang Amadeus Mozart, la Teatrul Stărilor (Ständetheater) din Praga.
  • 1814: A fost lansat, la New York, “USS Fulton”, primul vas de război cu aburi, proiectat de Robert Fulton.
  • 1863: Reprezentanți a optsprezece țări s-au întâlnit la Geneva și au căzut de acord pentru înființarea Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
  • 1918: Semnarea Armistițiului de la Compiegne, între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia ostilitățile încetează pe toate fronturile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de pace de la Buftea-București și se obligă să-și retragă armata din România.
  • 1922: Regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei îl numește prim-ministru pe Benito Mussolini.
  • 1923: Turcia devine republică în urma dizolvării Imperiului Otoman.
  • 1928: “Graf Zeppelin” este primul dirijabil care a traversat Atlanticul, de la New York la Berlin.
  • 1944: Începe “Operațiunea Budapesta” la care participă Fronturile 2 și 3 ucrainene și trupele române.
  • 1947: Are loc, la București, în sala de festivități a Școlii Superioare de Război, procesul intentat conducătorilor Partidului Național-Țărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu.
  • 1950: După decesul regelui Gustaf al V-lea, pe tronul Suediei urcă fiul acestuia în vârstă de 68 de ani, Gustaf VI Adolf.
  • 1956: Arnata israeliană atacă Egiptul pe peninsula Sinai pentru a câștiga controlul asupra zonei canalului Suez.
  • 1958: F. Mason Sones Jr, medic cardiolog la clinica din Cleveland, realizează prima angiogramă coronariană.
  • 1967: S-a inaugurat Stadionul Central din Craiova, cu ocazia meciului internațional de fotbal dintre echipele României și Poloniei.
  • 1974: Se deschide sesiunea Marii Adunări Naționale, la care se adoptă mai multe legi, între care “Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii”, “Legea privind sistematizarea teritoriului și localităților”.
  • 2015: China a anunțat că renunță la controversata politică a copilului unic după 36 de ani. Tuturor cuplurilor li se va permite sa aibă doi copii.
  • Ziua internațională a internetului (2004)
  • Ziua națională a Turciei

1928: “Graf Zeppelin” este primul dirijabil care a traversat Atlanticul, de la New York la Berlin.

Dirijabilul este un aerostat cilindric de secțiune circulară sau ovală, cu extremitățile alungite, umplut cu gaz ușor (hidrogen sau heliu) sau cu aer cald, dispunând de organe de propulsie și comandă care îi asigură deplasarea în orice direcție, la diferite altitudini, fără a fi la discreția curenților atmosferici cum este cazul baloanelor libere. Zeppelinele au fost primele aerostate dirijabile folosite cu succes în aeronautică. Denumirea provine de la constructorul lor, Ferdinand Graf von Zeppelin. Erau folosite între anii 1900 – 1940 la transportul de persoane sau mărfuri, cât și în scopuri militare. Succesul lor, în comparație cu alte tipuri de dirijabile, a fost atât de mare încât constructorul a atras un număr mare de investitori, putând astfel să mărească dimensiunile zeppelinului și să le fabrice în serie. Ferdinand von Zeppelin a părăsit cariera militară în anul 1890, la vârsta de 52 de ani, ca să se poată consacra proiectului său, construirea unui dirijabil, care va lua numele inventatorului său: Zeppelin. Eforturile sale au fost încununate de succes, astfel încât la data de 13 august 1898 i se acordă patentul imperial No. 98580 pentru construirea primului balon dirijabil cu motor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share