Published On: mar, mai 8th, 2018

Calendarul zilei de 8 mai. În 1903 a încetat din viață Paul Gauguin, pictor francez

Calendarul zilei de 8 mai. Evenimente

  •  1521: Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică.
  • 1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi și l’a denumit Río de Espíritu Santo.
  • 1657: Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.
  • 1794: Acuzat de trădare în timpul dominației revoluționarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat și ghilotinat într-o singură zi, la Paris.
  • 1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.
  • 1877: În săpăturile de la Templul lui Hera conduse de germanul Ernst Curtius, s-a descoperit statuia lui “Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.
  • 1885: Trupa de operă a Teatrului Național din București a prezentat primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti.
  • 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola.
  • 1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.
  • 1921: A început, la București, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.
  • 1969: La Festivalul de film de la Cannes are loc premiera filmul regizat de Dennis Hopper Easy Rider cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului.
  • 1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles Let It Be.
  • 1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a României.
  • 1984: Uniunea Sovietică a anunțat că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova.

Nașteri

Henry Dunant, elvețian, fondator al „Crucii Roșii”, laureat Nobel

Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite

  • 1326: Ioana I, Contesă de Auvergne (d. 1360)
  • 1521: Petrus Canisius, scriitor și teolog iezuit (d. 1597)
  • 1587: Victor Amadeus I, Duce de Savoia (d. 1637)
  • 1738: Mihail Kamenski, general rus (d. 1809)
  • 1753: Miguel Hidalgo y Costilla, preot și revoluționar mexican (d. 1811)
  • 1828: Henry Dunant, elvețian, fondator al „Crucii Roșii”, laureat al Premiului Nobel (d. 1910)
  • 1884: Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite (d. 1972)
  • 1892: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britannic (d. 1978)
  • 1899: Friedrich Hayek, economist austro-englez, laureat Nobel (d. 1992)
  • 1903: Fernandel, actor francez (d. 1971)
  • 1906: Roberto Rossellini, regizor italian (d. 1977)
  • 1908: Cristian Vasile, cântăreț român din perioada interbelică (d. 1974)
  • 1914: Romain Gary, scriitor francez (d. 1980)
  • 1916: João Havelange, fost președinte al FIFA
  • 1924: Petru Dumitriu, prozator român (d. 2002)
  • 1937: Darie Novăceanu, scriitor român
  • 1937: Thomas Pynchon, romancier american
  • 1940: Ricky Nelson, interpret american de muzică ușoară (d. 1985)
  • 1945: Keith Jarrett, muzician american de jazz
  • 1956: Ioan Ghișe, politician român
  • 1956: Victor Pițurcă, fotbalist și antrenor român
  • 1956: Daniela Popa, politician român
  • 1960: Franco Baresi, fotbalist italian
  • 1975: Enrique Iglesias, interpret spaniol de muzică ușoară
  • 1986: Adrian Ropotan, fotbalist român
  • 2003: Moulay Hassan, Prinț Moștenitor al Marocului

Decese

Natalia Obrenović, regină consort a Serbiei

  • 535: Papa Ioan al II-lea
  • 1319: Haakon al V-lea al Norvegiei (n. 1270)
  • 1788: Giovanni Antonio Scopoli, medic și naturalist italian (n. 1723)
  • 1794: Antoine Lavoisier, chimist francez (n. 1743)
  • 1842: Jules Dumont d’Urville, explorator francez (n. 1790)
  • 1873: John Stuart Mill, filosof englez (n. 1806)
  • 1880: Gustave Flaubert, scriitor francez (n. 1821
  • 1903: Paul Gauguin, pictor francez (n. 1848)
  • 1936: Oswald Spengler, istoric german (n. 1880)
  • 1941: Natalia Obrenović, regină consort a Serbiei (n. 1859)
  • 1960: J. H. C. Whitehead, matematician britanic (n. 1904)
  • 1975: Avery Brundage, fost președinte al Comitetului Internațional Olimpic
  • 1977: Ion Cârja, prozator român (n. 1922)
  • 1985: Theodore Sturgeon, scriitor american (n. 1918)
  • 1988: Robert A. Heinlein, scriitor american (n. 1907)
  • 1996: Serge Ivan Chermayeff, arhitect american (n. 1900)
  • 1999: Dirk Bogarde, actor britanic (n. 1921)

Sărbători

  • Ziua Tatălui în România (anul 2011, 2016)
  • Ziua Mondială a Crucii Roșii
  • Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Cuviosul Arsenie cel Mare, în calendarul Bisericii Ortodoxe
  • Ziua Partidului Comunist Român

Paul Gauguin – De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, 1897

Paul Gauguin (1848-1903)

Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans.

Detaliile despre viata lui Paul Gauguin constituie una dintre cele mai picante si mai exotice povesti din intreaga istorie a artei. Putini oameni au sacrificat si au pierdut atat de mult pentru a-si indeplini visele artistice. In tineretea sa, artistul s-a bucurat de o cariera de succes ca om de afaceri, ducand o viata linistita, stabila si un trai lipsit de griji. Apoi, apropiindu-se de varsta maturitatii, artistul a renuntat la toate aceste realizari, pentru a deveni pictor si pentru a putea lucra in regiuni indepartate si neexplorate ale lumii. Calatoriile lui Gauguin erau motivate de dorinta sa de a gasi un paradis terestru si de a-l imortaliza pe panza. Un timp a crezut ca a gasit aceste trasaturi primitive ale vietii umane in Bretonia, dar dorul de drum l-a indemnat sa plece in calatorii si mai indepartate spre insula Martinica, Insulele Marchize si Tahiti. In fiecare dintre aceste destinatii, artistul a fost dezamagit de imaginea traditiilor locale amenintate de influentele occidentale. Artistul neimpacat a creat un nou Paradis, fruct al imaginatiei sale, utilizand un stil gratios si cromatica tropicala pentru a ne transmite intr-un mod unic imaginea proprie despre misticismul primitiv.

Autoportret
Paul Gauguin
sursa: wikipedia

Personalitate chinuita si nelinistita, dominata de dorinta de evadare, de a fugi spre realitati necontaminate, primitive, Gauguin reda aceasta tensiune in operele sale, creand in acestea si cu acestea, locul ideal al universului sau emotional. Pictura sa preia tusele poeticii impresioniste, fara a adera la aceasta in totalitate. Nerabdarea de a iesi din lumea aparentelor, pentru a intra in profunzime, il poarta spre o arta care, fara a se indeparta de elementele simbolice, incearca sa imbine adevarul emotional dincolo de aparenta realului , unde armoniile cromatice au semnificatii spirituale. In operele sale, natura si fantezia, adevarul si imaginatia se imbina. Cautarea unei sinteze de forme si armonii, ritm si muzicalitate a culorilor si anularea perspectivei creeaza o realitate poetica noua si obiectiva.

Paul Gauguin
sursa: wikipedia

Paul Gauguin a fost unul din cei patru maestri ai post-impresionismului. Impreuna cu Cezanne, van Gogh si Seurat, a preluat principiile impresionismului inainte de a progresa dincolo de limitele acestui curent, dezvoltandu-si un stil propriu si unic.

Pe la jumatatea anilor 1880, a inceput o reactie impotriva impresionismului. Pentur unii artisti, principiile miscarii erau prea limitative; in incercarea de a surprinde efectele de lumina ale naturii, se putea argumenta ca tabloul devenea un mijloc artistic strict vizual. Isi pierdea dimensionalitatea spirituala. Stilul care s-a dezvoltat ca raspuns a fost simbolismul.

In pictura, simbolismul se deosebea de cel conventional, unde, de pilda, o clepsidra reprezenta timpul, iar o ancora, speranta crestina. In pictura simbolista, aceste conexiuni concrete erau evitate, artistii se straduiau sa faca din lucrarile lor imagini sugestive sau evocatoare.

Curentul a cunosctut numeroase expresii artistice. Unii pictori isi alegeau teme cu nuante mistice sau religioase, altii cautau o redare diferita a emotiilor prin distorsiuni ale culorilor, liniilor sau formei. Artisti cu stil total diferit ca van Gogh, Burne-Jones, Munch si redon pot fi toti descrisi ca pictori simbolisti.

Adeziunea lui Gauguin la miscarea simbolista era deja intr-un stadiu avansat spre sfarsitul anilor 1880. El i-a oferit lui Schuffenecker urmatorul sfat: “Nu copia prea mult din natura. Arta este un concept abstract; deviaza de la natura visand in fata ei, si gandeste-te mai mult la creatie in sine decat la rezultatul ei concret. Singurul mod de a ajunge la Dumnezeu este sa faci ce face el: sa creezi.”

Abordarea culorii a suferit schimbari in timpul calatoriei in insula Martinica. Acolo, vegetatia luxurianta si lumina soarelui tropical l-au incurajat pe Gauguin sa foloseasca nuante mai indraznete si mai vibrante. S-a apropiat mai mult de stilul decorativ. Incepand deja cu peisajele din Martinica, este evidenta preferinta artistului pentru alaturarea petelor aprinse de culoare, in detrimentul unei canalizari asupra detaliilor amanuntite. Elementul decorativ a fost accentuat mai mult dupa intoarcerea din Bretonia, unde s-a inspirat din stampele japoneze.

Gauguin a imbinat armonios tendinta spre decorativism cu maniera sintetica, pe care a descoperit-o alaturi de Emile Bernard. Ambii experimentau formele si figurile simplificate.

Cealalta trasatura semnificativa a sintetismului era integrarea elementelor de diferite inspiratii intr-un singur tablou. Elementele in cauza erau de obicei inspirarte din natura, dar capatau adesea conotatii complet diferite odata cu asezarea lor intr-un nou context (Viziune dupa predica, Christ galben). Aceasta tendinta atinge apogeul in picturi precum Contele Barbares si De unde venim? Ce suntem? Incotro ne indreptam?.

Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona, anul în care galeria “Vollard” organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Multe dintre picturile sale târzii au fost achiziționate de către colecționarul rus Serghei Shchukin. O parte importantă a colecției sale este afișat în Muzeul de Artă Pușkin și în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.

Opera lui Gauguin a influențat o serie de artiști din secolul XX, precum Henri Matisse, Pablo Picasso, Georges Braque și Andre Derain.

Paul Gauguin – “Când te vei mărita?”, 1892.

 

Paul Gauguin – Christ galben, 1889.

surse: wikipedia.org, Revista Art Gallery nr. 17, Editura De Agostini

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It