comments

" /> CAMELIA PATRASCANU - Escaladarea iertarii | Oficial Media
Published On: lun, Feb 29th, 2016

CAMELIA PATRASCANU – Escaladarea iertarii

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

Purtarea Crucii

In problemele sufletului “terapia iertarii” a facut cu adevarat cariera. Cum aparea un conflict relational erai invitat sa ierti persoana care considerai ca te-a nedreptatit, inselat sau agresat. In ideea ca iertarea iti ofera forta si chiar ascendentul de care ai nevoie pentru a te ridica din rolul de victima. Si de aici o intreaga ideologie a iertarii care a facut destul de multi prozeliti si demagogi. Conceptul este atat de nobil si intangibil incat fascineaza. Asa cum fascineaza sacrificiul christic.

Ce nu este in ordine cu terapia iertarii?

In principiu totul este in ordine. Daca nu se abzueaza de ea.

Din pacate insa, lucrul acesta se intampla. Mai mult, victima (in ochii ei e victima!) se simte din nou abuzata, pusa sa ierte o persoana ale carei actiuni nu le intelege, nu le gaseste justificare, o ranesc si o decompenseaza energetic.

Cum stau lucrurile de fapt?

Din nefericire putem fi victimele abuzurilor inca din frageda copilarie, aflati la cheremul celor ce ne ingrijesc. Daca avem noroc, copilaria e un rai. Daca nu… facem terapie la varsta adulta.

A-ti ierta calaul este un act de o uriasa Noblete si de o fantastica Putere. Pe amandoua trebuie deja sa le ai, in momentul iertarii. Daca nobletea/constiinta/iubirea e nativa sau educata, puterea interioara trebuie cucerita si intretinuta.

Desi iertarea vindeca toate ranile (voluntare sau nu) produse de abuzuri, ea nu este usor accesibila. Iar solicitarea ei prea devreme se transforma intr-un al doilea abuz, in care victima se vede si considera prea slaba sau din nou necorespunzatoare si incapabila sa faca lucrurile bine, sa se ridice la inaltimea cerintelor, iertand. Nu a stiut sa suporte raul iar acum din nou este de toata mila pentru ca nu reuseste sa aiba puterea de a ierta.

Iertarea este un dar, o posibilitate si nu o obligatie. Un dar pe care fiecare si-l face siesi. Nu celui iertat.

Iertarea poate veni fara intelegerea cauzei comportamentului (si este cu atat mai valoroasa pentru ca vine direct din inima si este alimentata de o profunda intelegere si iubire de oameni).

Dar este mai usoara daca intelegi cauzele si justifici cumva gestul care te-a ranit. Pentru ca astfel renunti sa te mai intrebi de ce ti se intampla tocmai tie, ce ai facut sa meriti asta (nu o meriti, doar o atragi) si cum de esti victima complotului universului care iti trimite hartuitori.

Dar…

Tiparul de victima

Iertarea nu este obligatorie si nimeni nu trebuie sa se simta vinovat daca nu isi poate ierta parintii, pritenii, iubitii sau iubitele pentru un rau pricinuit. Chiar daca raul este doar in mintea victimei. Este suficient ca exista acolo. In fond, realitatea este creata de gandurile, convingerile si credintele noastre. Daca cineva se simte nedreptatit, el chiar devine asa. Si incepe sa intre in acest rol, pe care poate ajunge sa il joace si cu altii, atragand oameni care continua sa il faca sa se simta asa.

Probabil vi s-a intamplat sa sesizati ca sunt persoane care scot din voi ce este mai rau? Ei bine, acelea va atrag intr-o capcana: va fac sa jucati un rol in programul LOR de victima, starnind in voi reactii ce ii pot rani – si prin asta se mentin subconstient in rolul ales, de victima (chiar daca nu agreeaza acel rol, e suficient ca se indentifica cu el – pe mine nimeni nu ma apreciaza!; toti m-au parasit!; nimeni nu ma intelege cu adevarat!; eu m-am sacrificat dar nimeni nu a apreciat!).

Daca picati in capcana si aveti reactii nespecifice, e bine sa realizati ca nu va comportati firesc ci intr-un mod provocat inconstient de celalalt. Si sa incercati sa va sustrageti invitatiei de a deveni calau, de a face persoana sa se simta mica si slaba doar pentru ca ea s-a obisnuit sa se creada victima celorlalti (fara indoiala, candva a fost justificata de un abuz real, numai ca intre timp victimizarea a devenit obisnuinta).

Iertarea nu trebuie sa vina din propunere, din vointa si minte, ci din inima. Asa este autentica. Uneori credem ca am iertat si ca astfel suntem vindecati. Dar este suficient un ton rastit sau un gest repezit si vechile emotii reapar. Si ne dam seama ca de fapt inima inca sufera.

Iertarea este calea cea mai scurta spre vindecare, este adevarat. Dar si cea mai abrupta. Si este inuman sa ceri unui suflet ranit sa urce acest munte. Desi, cu fiecare pas pe care il face, puterea creste, durerea scade.

De iertare este capabil cel ce deja incepe sa se detaseze de propria sa suferinta, de rolul de victima, de trecut. E capabil cel care nu se lasa limitat de momentul biografic in care este victima si se considera o fiinta mai vasta, puternica, mai inspirata decat cea care, la un moment dat, a suferit un prejudiciu. Altfel, presiunea iertarii face ca tot cel ranit sa se simta vinovat pentru lipsa sa de clementa. Acesta fiind un al doilea abuz la care este supus.

PRETINDEREA de a ierta este un nou abuz. In timp ce agresorul beneficiaza de toate drepturile – acceptare spirituala, iubire neconditionata, iertare, a doua sansa etc. – victima este supusa unor noi violente psihice prin pretinderea ca ea sa isi depaseasca statutul detrimentat. Sa se vindece, sa fie puternica, sa isi cotinue drumul si saierte. Cam multe pentru o persoana ranita!

Iertarea si schimbarea karmei

Ca proces psihologic si sufletesc, iertarea “arde” karma. Mama bruscata de copii dar care iarta si nu se simte victima, ridica in permanenta norul vinovatiei de pe capetele copiilor ei si din destinul lor. Si ii scuteste astfel de greutatea vinei lor. Ei ramand sa raspunda pentru sentimentele lor fata de mama si pentru efectele propriului lor comportament, adica pentru efectele inrairii si egoismului. Dar daca mama nu poate ierta, devine victima (copiii devin automat buzatori in arhiva universului) si deschide astfel un cerc karmic ce isi va cere MANTUIREA, absolvirea, iertarea. Iar daca prin iertare nu o va face mama, daca prin cainta nu o vor face copiii, atunci vor trebui s-o faca nepotii.

Mama hartuita, neinteleasa, neiubita, neocrotita poate deveni sursa unei suferinte ce cere vindecare. Chiar daca suferinta ei e inchipuita, durerea exagerata, in lumea ei ea genereaza o unda negativa, asa cum face piatra aruncata in lac.

Mama care nu isi iarta copiii isi condamna nepotii. Copiii care nu isi iarta parintii se pot trezi in situatii asemanatoare cu ale lor pentru a intelege cauzele situatiilor si astfel putand sa-i absolve de vina.

Persoana ce refuza sa se simta abuzata se scuteste pe sine de energia vlaguitoare a victimei si renunta sa contribuie la damnarea agresorului, la crearea unui asupritor si a mentinerii energiei de asuprire in lume, dar opreste si perpetuarea situatiilor de abuz din destinul urmasilor ei!

Daca ne simtim victimele cuiva transformam acea persoana intr-o sursa de suferinta pentru ea si pentru altii – din acel moment ea nu mai e persoana care face o agresiune, devine AGRESORUL. De aceea Krishnamurti pleda pentru a nu stigmatiza pe cel ce a furat, caci astfel el va deveni HOTUL creandu-se in lume un personaj si un program karmic ce va genera situatii in care vor exista talhari si pagubiti. El cerea sa se vada omul, sa se inteleaga si judece gestul si sa se perceapa persoana in ansamblul ei, astfel incat sa nu-i fie condamnat un defect fara sa-i poata fi apreciata si o calitate!!! Sa se analizeze fapta, nu sa se condamne fiinta care e mult mai vasta si potential divina.

Condamnand, plangandu-ne si considerandu-ne victime, cream o karma de suferinta intre noi si acea persoana dar si in viata noastra. Si conform Legii Vibratiei (am pregatit un articol despre ea) tot ce apuca sa fie creat prinde viata si pulseaza, isi intretine viata. Programul de suferinta si victima se va derula daca nu este oprit – vindecat, iertat, mantuit, absolvit.

Puterea Divinului Launtric

Iertarea adevarata (urmata repede de uitarea durerii) este un lux. Pe care si-l permit spiritele luminate. De aceea, inainte de a ne dori iertarea, ar fi mai indicat sa ne ocupam de inaltarea noastra spirituala. Iertarea fiind unul din efectele luminarii noastre.

Fortand-o inainte de elevarea constiintei nu facem decat sa abuzam din nou de victima, facand-o sa se simta necorespunzatoare, nedemna de atentie daca nu reuseste sa-si ierte calaii. Practic, ii refuzam sau ii conditionam alinarea obligand-o intai sa renege suferinta. Este incorect si neterapeutic! Nu facem decat sa devenim si noi abuzatori, sa continuam actul siluirii sufletului. Uneori ne fortam pe noi insine sa ii iertam pe cei ce ne-au ranit, considerandu-ne nedemni de iubire daca nu reusim aceasta performanta. Iar asta nu este decat o noua violare a sufletului.

Iertarea nu trebuie impusa, pretinsa sau fortata. Ea nu este un premiu sau un card de acceptare sociala. Iertarea este un dar pe care ti-l faci. Si pentru asta trebuie sa te simti intai puternic, bogat, abundent, fertil, impacat, fericit. Abia din aceasta stare de implinire poti sa/-ti oferi iertarea. Altfel, nu faci decat sa abuzezi de tine sau sa te lasi abuzat de cei care iti pretind sa ii ierti pe cei ce te-au ranit. Puterea si abundenta interioare sunt atinse

cand realizezi ca ceea ce a fost ranit este doar o parte a fiintei tale. Nu intreaga fiinta si nu cea care detine forta vindecarii si iertarii. Doar o parte a biografiei tale este atinsa de durere, nu intreaga ta viata si destin. Si ca din profunzimea fiintei tale, aceea de lumina, vine puterea de a te ridica in picioare si de a te realiza independent si in ciuda tuturor suferintelor, pe care le-ai trait dar care nu te definesc. Te imbogatesc, iti ofera acces la spiritul tau luminos, atotconstient.

Este adevarat, iertarea te dezleaga definitiv de suferinta si asupritor, dizolva un intreg lant de cauze si efecte in mod arborescent, transmitandu-se genealogic, pe filiera neamului dar si pe canalele tale energetice care te leaga de trecut si care se proiectau intr-un viitor ce repetau abuzul. Iertarea spulbera aceste tipare ale suferintei perpetuate, eliberandu-te pe tine dar si pe cei conectati cu tine in filmul suferintei. Aceasta dizolvare, aceasta stergere din arhivele tale sufletesti, aduce uitarea.

Uitarea indica o iertare absoluta. Ramane doar intelepciunea, lumina experientei. O cunoastere care nu are nevoie, pentru a fi activata si folosita, nici macar de reamintirea lectiei. Intelepciunea vine de undeva din adancul fiintei tale, nici nu mai stii de unde, dar ai toata increderea in ea si o folosesti. Sufletul tau batran, constiinta ta experimentatata, stiu sa actioneze in situatii care ar putea degenera in suferinta.

Inainte de a cere cuiva sa ierte, inainte de a ne cere sa iertam, sa ne gandim daca noi sau ceilalti am atins starea de abundenta si fericire interioara. Pentru ca abia din acest punct ne putem permite luxul de a ierta. Iar implinirea vine din conectarea la sursa puterii interioare, cea care ne ofera intelegere, toleranta, rabdare, bunatate, indulgenta, cea care scade furia, frica, rusinea, neincrederea.

Pentru a ierta este necesar sa ne conectam la sursa puterii. Si poate a venit timpul sa vorbim despre radacina puterii: Sinele, Divinul Launtric.

Camelia Patrascanu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Etichete

Pin It