Published On: joi, iul. 11th, 2019

Campionatul Național de Cadeți, 11- 14 iulie 2019 la Complexul Turistic de Natație Târgoviște

Campionatul Național de Cadeți se desfășoară pentru a III-a ediție la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște în perioada 11-14 iulie 2019 și este organizat de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. 

Participanții sunt sportivi cadeti legitimaţi la secţiile de înot, masculin 12, 13 şi 14 ani, feminin 12 si 13 ani, care au îndeplinit baremul de participare la etapele regionale (zonale) de calificare.

Vor fi opt reuniuni, câte două în fiecare zi. Cele de dimineață vor începe la 9.30, iar cele de după-amiază au ca oră de start 17.00. S-au calificat 390 de sportivi (227 la masculin și 163 la feminin), reprezentând 64 de cluburi. Festivitatea de deschidere a avut loc astazi de la ora 16.30.

”Suntem onorați să o avem din nou la Târgoviște pe doamna Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și campioană olimpică a înotului românesc. Campionatul Național de Cadeți este deja la a III-a ediție, sunt prezente 64 de cluburi. Lansez o invitație către iubitorii de sport să vină să vadă o competiție cu adevărat importantă la Complexul Turistic de Natație. Vă reamintim, că am aprobat proiectul ”Înot la ora de educație fizică” în colaborare cu Inspectoratul Școlar și începând cu anul școlar viitor vom oferi acces gratuit copiilor care vor să opteze pentru acest sport.” a declarat primarul muncipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în conferința de presă.

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern:

”Vin cu mare drag la Târgoviște, de fiecare dată când sunt chemată, sau când vreau să scap de agitația din București. Copiii sunt foarte mulțumiți de condițiile de competiție. Timpii pe care i-am stabilit anul acesta sunt mult mai puternici, ne dorim ca performanțele cadeților să crească, și avem 390 de sportivi care s-au calificat la această ediție a campionatului. Despre programul ”Înot la ora de educație fizică”, este singurul proiect de acest gen din țară și chiar îmi doresc să prindă viață și să aducă la bazin cât mai mulți copii, în special categoria cuprinsă între clasa 0 și clasa a IV-a. Din cei 3000-4000 de copii de această vârstă, pe care înțeleg că-i aveți, sper ca măcar jumătate să opteze pentru acest sport. Din păcate nu voi putea fi prezentă în aceste zile la Târgoviște, pentru că voi fi plecată la Campionatele Mondiale de Seniori din Coreea, acolo unde avem un lot de 9 sportivi calificați, înot și sărituri în apă. Nu am putea organiza un astfel de eveniment fără ajutorul autorităților locale și mulțumesc pe această cale pentru sprijinul acordat. Cred că fără a lucra în echipă și a ne sprijini unii pe ceilalți, nu vom reuși să realizăm nimic, fie pe partea de pregătire sau organizare competiție. Noua generație are nevoie de noi să lucrăm împreună.”

Ciprian Prisăcaru, directorul Complexului Turistic de Natație Târgoviște:

”Mulțumesc doamnei Camelia Potec, pentru prezenta sa aici la Târgoviște și pentru că ne dă importanță. Avem o infrastructură sportivă la cele mai bune standarde și acest lucru ne ajută să sperăm și să lucrăm împreună cu Primăria Municipiului Târgoviște, să aducem cât mai multe competiții oficiale la bazinul olimpic. Pentru că sunt puțini primarii care se implică atât de concret și dau un ajutor sportului și din acest punct de vedere Târgoviștea trebuie să fie mulțumită. Ne dorim să identificăm viitori campioni la înot prin programul pe care îl vom implementa – ”Înot la ora de educație fizică”. Facem eforturi să menținem totul la un nivel foarte bun, împreună cu Primăria municipiului Târgoviște, pentru că este foarte greu să vii cu un sport nou într-o comunitate unde nu ai tradiție, sau resurse umane, dar toate acestea se formează în timp.”

Regulament oficial, potrivit frnpm.ro

CAMPIONATUL NATIONAL AL CADETILOR

 12-14 ANI

 

PARTICIPANŢI: Sportivi cadeti legitimaţi la secţiile de înot, masculin 12, 13 şi 14 ani, feminin 12 si 13 ani, care au îndeplinit baremul de participare la etapele regionale (zonale) de calificare. Timpi de creditare se pot acorda doar la probele care apar pentru prima data la varsta respectiva. La probele de 800m si 1500m liber este obligatorie realizarea baremului de participare.

CONDIŢII TEHNICE: probele se desfăşoară după sistemul seriilor contracronometru. În probele de 800 si 1500m liber  repartizarea in serii se va efectua pe baza timpilor de inscriere.

Nerealizarea baremului de participare in probele de 800m si 1500m liber va fi sanctionata cu plata unei penalizari de 50 lei. In cazul neachitarii penalizarii, clubul nu va avea drept de inscriere la urmatoarea competitie din calendarul FRNPM.

PUNCTAJ: se vor acorda puncte primilor 8 clasaţi în probele individuale după sistemul 9, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1 puncte, iar pentru ştafete punctaj dublu.

CLASAMENTE: individual si de stafeta, pe ani de naştere, probe şi sexe.  Pe echipe, prin cumularea punctelor obţinute de sportivi în probele individuale şi ştafete.

TITLURI SI PREMII: locurile I în probele individuale şi ştafete vor primi Titlul de CAMPION NATIONAL – medalii si diplome, locurile II si III – medalii si diplome. Echipa clasată pe primul loc va primi cupă, diploma şi titlul de ECHIPA CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ DE CADETI. Echipele clasate pe locul II şi III vor primi cate o cupă si o diplomă.

 

PROBELE COMPETIŢIEI:

CADETI 12 ani:         50m liber, 100m liber, 400m liber, 100m spate, 200m spate,

100m bras, 200m bras, 50m fluture, 100m fluture, 200m mixt,

4x100m liber, 4x100m mixt.

 

CADETI 13 -14 ani:   50m liber, 100m liber, 200m liber, 400m liber, 800m liber

masculin si feminin 13 ani, 1500m liber masculin 14 ani, 100m spate,                                                                     200m spate, 100m bras, 200m bras, 100m fluture, 200m fluture,

200m mixt, 400m mixt, 4x100m liber, 4x100m mixt.

 

PROGRAMUL CONCURSULUI:

Ora si locatia pentru sedinta tehnica si validarea carnetelor de legitimare se vor anunta in timp util de catre organizatori. In cazul unor motive obiective, bine argumentate, se pot modifica orele de incepere ale reuniunilor. Aceste modificari trebuiesc anuntate cel tarziu la sedinta tehnica.

 

ZIUA I-a

REUNIUNEA a-I-a, ora 09.30                                               REUNIUNEA a-II-a, ora 17.00

1.    100 m liber băieţi 14 ani                                           9.      100 m liber baieti 13 ani

2.    100 m bras băieţi 13 ani                                           10.    100 m liber fete 13 ani

3.    100 m bras fete 13 ani                                             11.    100 m spate baieti  14 ani

4.    200 m bras băieţi 12 ani                                           12.    200 m spate baieti  12 ani

5.    200 m bras fete 12 ani                                             13.    200 m spate fete 12 ani

6.    200 m bras băieţi 14 ani                                           14.    400 m mixt baieti  13 ani

7.    400 m liber băieţi 13 ani                                           15.    400 m mixt fete 13 ani

8.    400 m liber fete 13 ani                                             16.    4X100 m liber baieti  14 ani

 

ZIUA a-II-a

 REUNIUNEA a-III-a, ora 09.30                               REUNIUNEA a-IV-a, ora 17.00

17.      50 m fluture fete 12 ani                                      26.    100 m bras baieti 14 ani

18.      50 m fluture băieţi 12 ani                                    27.    200 m mixt fete 13 ani

19.      50 m liber fete 13 ani                                                      28.    200 m mixt baieti13 ani

20.      50 m liber băieţi 13 ani                                                    29.    100 m bras fete 12 ani

21.    200 m fluture băieţi 14 ani                         30.    100 m bras baieti 12 ani

22.    100 m spate fete 12 ani                                        31.    400 m mixt baieti 14 ani

23.    100 m spate băieţi 12 ani                                                  32.    4X100 m liber fete 13 ani

24.    800 m liber fete 13 ani                                         33.    4X100 m liber baieti 13 ani

25.    800 m liber băieţi 13 ani

 

 

ZIUA a-III-a

REUNIUNEA a-V-a, ora 09.30                                  REUNIUNEA a-VI-a, ora 17.00

34.    200 m fluture băieţi 13 ani                                      44.    200 m spate baieti 14 ani

35.    200 m fluture fete 13 ani                                        45.    200 m spate baieti 13 ani

36.    100 m fluture băieţi 12 ani                                      46.    200 m spate fete 13 ani

37.    100 m fluture fete 12 ani                                        47.    100 m liber baieti 12 ani

38.    100 m fluture băieţi 14 ani                                      48.    100 m liber fete 12 ani

39.    200 m bras băieţi 13 ani                                         49.    400 m liber baieti 14 ani

40.    200 m bras fete 13 ani                                           50.    4X100 m mixt baieti 12 ani

41.    400 m liber băieţi 12 ani                                         51.    4X100 m mixt fete 12 ani

42.    400 m liber fete 12 ani

43.    200 m liber baieti 14 ani

 

 

ZIUA a-IV-a

 REUNIUNEA a-VII-a, ora 09.30                              REUNIUNEA a-VIII-a, ora 17.00

52.    100 m fluture fete 13 ani                                       61.      50 m liber băieţi 12 ani

53.    100 m fluture băieţi 13 ani                         62.      50 m liber fete 12 ani

54.    200 m mixt fete 12 ani                                                      63.      50 m liber băieţi 14 ani

55.    200 m mixt baieti 12 ani                                                    64.    100 m spate băieţi 13 ani

56.    200 m liber fete 13 ani                                                      65.    100 m spate fete 13 ani

57.    200 m liber baieti 13 ani                                                    66.    200 m mixt baieti 14 ani

58.    4X100 m liber fete 12 ani                                      67.    4X100 m mixt băieţi 13 ani

59.    4X100 m liber băieţi 12 ani                                                68.    4X100 m mixt fete 13 ani

60.    1500 m liber baieti 14 ani                                      69.    4X100 m mixt băieţi 14 ani

 

 

 

Baremuri de participare in probele de 800m liber si 1500m liber

 

Proba

Masculin

Feminin

 

13 ani

14 ani

13 ani

800 liber

10.25.00

11.10.00

1500 liber

19.30.00

 

 

 

Baremuri de participare

Proba Sexul Varsta Timp
800 m liber M 13 10:25:00
800 m liber F 13 11:10:00
1500 m liber M 14 19:30:00
Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It