Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Carnavalul Florilor în Banatul Sârbesc

Restaurantul Loyd din Timişoara, a fost din nou gazda unui eveniment de o deosebită amploare şi importanţă în viaţa conaţionalilor noştrii din Banatul Sârbesc, Festivalul Florilor ce se va desfăşura luna viitoare la Biserica Alba, din Serbia.

 Biserica Alba, Serbia cu clădiri vechi cu  fațade în stil baroc, biserici , lume din toate hramurile. Pe lângă biserica romano-catolică Sf. Ana din 1806 care a dat numele orașului se mai află biserica ortodoxă românească cu hramul Sfintei Treimi din 1872, dar și biserica cu hramul Sfinților Petru și Pavel a pravoslavnicilor sârbi datând din 1780 dar și biserica ortodoxă rusă Sf. Ioan, ridicată  în anul 1931.

Peisajul mirific ce înconjoară orașul are tot ce-și poate dori un turist aflat în vacanță. Orașul se află într-o depresiune între munți și dealuri cu trei râuri importante: Dunărea, Carașul și Nera. Dar și un canal navigabil Dunăre-Tisa-Dunăre care curge în apropiere. Iar salba celor șapte lacuri artificiale din jurul localității atrage ca un magnet mulțimea de pescari. Tot aici se pot încerca navele cu pânze sau scândurile de surf. Cunoscătorii spun că aici se găsesc somni uriași ce întrec orice închipuire.

O altă atracție este vânătoarea, dar şi Rezervația Cinegetică ce se întinde pe 70 000 de hectare în jurul a ceea ce sârbii numesc cu mândrie „Sahara Europei”. Este vorba despre dunele de nisip ale Deliblatei. Un loc de o unicitate greu de imaginat în mijlocul continentului. Nu ești în nordul Africii, cum s-ar putea crede, ci în pusta bănățeană în apropiere de malurile Dunării.

Festivalul Florilor, la începutul verii, sărbătoare cu o tradiţie de peste 150 de ani, una din cele mai vechi manifestătri de acest gen din Europa. Parada carelor alegorice, majoretele,  aranjamentele florale ale meșterilor invitați din Slovenia, Croația, Italia, Ungaria sau Rusia, dar şi degustările de rachiu de prune, cireşe sau gutui, dar şi specialităţile culinare sârbeşti.

Evenimentul va avea loc anul acesta între 19 și 26 iunie. Dar cine apreciază alte bucurii decât florile, poate veni în luna august, la Rakiada aflată la a doua ediție. Aici se degustă (și cumpără) tot ce se poate distila din fructele banatului sârbesc. Iar în iulie sunt așteptați motocicliștii să participe la Motoriada.

Biserica Albă este numită şi perla turismului din Banatul de Sud. Oricine poate găsi multe alte motive pentru care să revină pe aceste meleaguri.

Lacul se găseşte la o distanţă de 800 m de centrul oraşului. Este cel mai vechi lac ce este înconjurat de plaje. Plaja pricipală, este presarată cu pietriş, iar o porţiune bună este betonată. Este zona cu duşurile, tranbulina, plaja pentru copii, piscină deschisă, iluminată noaptea şi la urma dispune şi de un Sailing club.

Acest lac are o varietate de facilităţi de cazare, precum şi în timpul sezonului de vară de-a lungul coastei sunt multe obiecte cu oferte culinare şi restauranturi. Sunt prezente şi şcoala de înot, scoala de scafandrii dar şi plimbarea pe lac cu barca.

 

Stejărel Ionescu

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share