Published On: mar, feb. 12th, 2019

CCIA Timiș derulează un proiect pilot de economie circulară

În calitate de partener, în România, al Programului Climate KIC, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în colaborare cu parteneri Climate KIC din Italia și Spania, derulează un proiect pilot de economie circulară, care va cuprinde workshop-uri și cursuri la Timișoara, cu implicarea tuturor celor interesați de pe plan local.

Proiectul a început în luna decembrie 2018 și are o durată de 3 luni.

Workshopul pilot de formare în domeniul economiei circulare este destinat întreprinderilor din sectorul automotive și industria electronică din România.

Evenimentul are loc timp de trei zile în 11-12 și 22 februarie 2019, la sediul CCIA Timiș din Piața Victoriei nr.3.

Cursurile  sunt  susținute de experți și specialiști locali și străini și se desfășoară în limba engleză.

Scopul formării este de a sprijini companiile și organizațiile să înțeleagă principiile care stau la baza economiei circulare și, mai important, să învețe să furnizeze servicii și activități utilizând metodele economiei circulare. Acest lucru le va ajuta să devină mai eficiente, să își reducă costurile, să aducă plusvaloare și să reducă impactul asupra mediului.

Formarea are rolul de a schimba modul de operare al oamenilor, făcându-i mai conștienți de utilizarea resurselor, de generarea deșeurilor, de consumul de energie și de crearea de planuri de acțiune circulare.

Atelierele de lucru se adresează în special celor ce în companiile lor dețin funcții de așa natură încât să poată produce schimbarea de mentalitate și să aducă plus-valoare, prin aplicarea principiilor economiei circulare, de exemplu (dar nu limitat la): ingineri de proces, ofițeri de mediu, proiectanți de produse, responsabili de inovare, manageri de afaceri.

Încă din prima zi Aquatim-ul a fost prezentă printre firmele ce au aplicat unele elemente de economie circulară , care lucrează cu cea mai importantă materie primă fără de care nu ar putea exista viaţă – apa.

„ Particip la acest eveniment organizat de CCIAT, sub egida Climate KIC. Climate Kic este o asociaţie la nivel internaţional care se preocupă foarte mult de reducerea efectelor poluării şi de efectele încălzirii globale. De aceea este foarte important ca aceste concepte care sunt transmise astăzi să fie preluate şi implementate în corporaţiile şi în sectoarele industriale din România. Vorbim azi despre economia circulară, care înseamnă ceva mai mult decât protecţia mediului, vorbim despre eficentizarea proceselor tehnologice , despre eficentizarea resurselor naturale şi umane. Aceste concepte sunt foarte importante pentru reducerea poluării şi pentru a proteja resursele naturale.Pentru noi cea mai importantă resursă naturală este apa. Ne preocupă foarte mult reutilizarea apei aflată în procesul tehnologic, ne preocupă foarte mult reutilizarea nămolului rezultat din tratarea apei potabile, cât şi a celei uzate” a spus Cristina Borca, din partea Aquatim Timişoara.  

Adică mai simplu spus, nici o firmă nu trăiește închisă într-o capsulă ermetică, ci toate ar trebui să colaboreze sau măcar să se gândească serios la viitor.

Climate KIC este cel mai mare parteneriat public-privat de inovare din Europa concentrat asupra schimbărilor climatice, format din companii dinamice, instituții academice de renume și sectorul public. Climate KIC este una dintre Comunitătile Cunoașterii și Inovării (KIC) creată în 2010 de către Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene a cărui misiune este de a crea creștere durabilă. Este vorba despre integrarea educației, antreprenoriatului și inovației având că rezultat transformarea creativă a ideilor în produse sau servicii viabile din punct de vedere economic și care să atenueze schimbările climatice.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos