Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Centenarul bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat marți, 24 octombrie 2017, la Cercul Militar Târgoviște, la evenimentele dedicate comemorării centenarului bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Filiala ”Mihai Viteazul” Dâmbovița și Garnizoana Târgoviște, Cercul Militar, în calitate de organizatori, au inclus în agenda evenimentului momente reprezentative pentru reliefarea importanței activității cadrelor militare române în asigurarea obiectivului de apărare națională, dintre care amintim și lansarea nr.3-4 al revistei ”Eroica”.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru  Oprea, a mulțumit militarilor dâmbovițeni pentru devotamentul, profesionalismul și spiritul de sacrificiu cu care își onorează angajamentul asumat:

”Ne regăsim într-un moment în care istoria eroilor români îmbrățișează istoria statului român. Împlinirea a 100 de ani de la bătăliile purtate de Armata Română la Mărăști, Mărășești și Oituz este cu adevărat un moment unic, marcat de multe sacrificii, patriotism, victorie și nemărginit respect pentru toți cei care au luptat în numele apărării naționale.

            Pentru România, vara anului 1917 a însemnat existența celei mai mari concentrări de forțe din timpul Primului Război Mondial – 9 armate, 80 de divizii de infanterie și 19 de cavalerie, 800.000 de combatanți și 1.000.000 de rezerve. Pentru Armata Română, vara anului 1917 a însemnat România. A însemnat un curaj extrem, o responsabilitate supremă, o luptă grea și începutul unei recunoștințe care a depășit granițe și a devenit, în timp, tot mai puternică.

            La Mărăști, Mărășești și Oituz nu ați câștigat doar lupte. Ați câștigat aprecierea marilor oficiali naționali și străini, dar, mai mult decât orice, ați câștigat inima și gândurile tuturor românilor.

            Angajamentul pe care vi l-ați asumat prin uniforma militară și la care nu ați renunțat niciodată ne-a confirmat, 27 de ani mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, că ați fost și veți rămâne eroi în fiecare zi a vieții dumneavoastră. Această convingere ne este reconfirmată și astăzi, prin lansarea noului număr al revistei ”Eroica”, o dovadă a determinării cadrelor militare de a nu-și abandona niciodată patria.

            Nu vom uita niciodată că, indiferent de vremuri, viața militarilor români a purtat și poartă, mai presus de orice, un singur nume – România.

            Pentru modul în care vă îndepliniți zilnic misiunea, acel gest de sacrificiu suprem numit apărarea națională, în numele Consiliului Județean Dâmbovița vă mulțumesc! Întotdeauna veți avea respectul și susținerea noastră. 

            Vă doresc succes, multă sănătate și să vă întoarceți, de fiecare dată, teferi la familiile dumneavoastră!”

Manifestarea a fost oportună și pentru a celebra Ziua Armatei Române, sărbătorită, la nivel național, încă din anul 1959, pe 25 octombrie 2017.

La eveniment au mai fost prezenţi: subprefectul judeţului – Florina Mureşan, reprezentanţi ai Armatei Române, Arhiepiscopiei Târgovişte, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, Jandarmeriei, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share