Published On: Dum, iul. 14th, 2019

Cetatea Deva – loc magic la cea de-a doua ediție a Festivalului Citadela!

În perioada 26-28 iulie, monumentul istoric Cetatea Deva se va trasforma, pentru al doilea an consecutiv, în locul unde își dau întâlnire artiști de top ai muzicii electronice naționale și internaționale, dar și într-un spațiu de expunere a artei contemporane, a artizanilor locali și un loc unde festivalierii își vor putea descoperi pasiunea cu ajutorul atelierelor!

În vara anului 2018 a avut loc prima ediție a festivalului Citadela, iar timp de trei zile Cetatea Deva a găzduit 4000 de participanți! Anul acesta se așteaptă în jur de 7000 de festivalieri!

Pe cele trei scene de la ediția cu numărul doi vor urca cele mari nume ale industriei muzicii electronice din România alături ce artiști internaționali de top, creându-se astfel o punte culturală între muzicienii locali și cei din străinătate. Vom avea cel mai bun sistem de sunet, pentru că ne dorim ca festivalierii, dar și artiștii să aibe parte de cea mai bună experiența în materie de sound!

Full line-up: A-bril, And.re, Arapu, Bread & Butter, Bruno Curtis, Cally, Cosmjn, Donna, Einzelkind, Georgiana, Lucaci, Gescu, Hrisq, Kivva, Lizz, Los Bastoneros, Lowkodi, Mahony, Mateyou, Mi Pa, Mihai Pol, Mihigh, Motiv, Naarc, Nu Zau, Perpetual, Pierre C, Praslesh, Premiesku, Prepeleac, Priku, Primarie, Robinski, Romenn, Runy, Saboar, Sepp, Sit, Somesan, Tiberiu, Varhat, Vincentiulian, Vlf.

Ne dorim ca fiecare festivalier în parte să aibe șansa să-și descopere pasiunea, de aceea vom pune la dispoziție mai multe workshop-uri, precum archery range și zen corner!

Artele vizuale vor pune stăpânire pe cetate pentru că Citadela Festival este atât despre arta muzicii cât și despre arta vizuală! Nu va lipsi, binînțeles, food court-ul care va fi pe toate gusturile!

Biletele pot fi achiziționate pe www.bplr.ro/bilete/citadela-festival-2019 iar abonamentele pe trei zile sunt 199 lei.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și cu Centrul Cultural “Drăgan Muntean” Deva.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It