Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ceva se intampla cu noi – Alexandra Usurelu si Mircea Vintila


(fotocredit – Catalina Flaminzeanu)
Alexandra Usurelu – “vioara din scrierile lui Baudelaire”(Cristi Iordache)               

Ceva se intampla cu noi – Alexandra Usurelu si Mircea Vintila
Pe Alexandra am cunoscut-o acum doi ani la Moeciu de Sus in cadrul Festivalului National Vlahia, unul dintre invitatii speciali care au sustinut recitaluri in cadrul manifestarii artistice.
Un om cu o atitudine care nu trada nimic fortat, cu o gratie si o candoare adolescentina, mi-a relevat deopotriva, sensibilitatea si armonia vocii sale. Am decretat atunci ca ea este vioara din scrierile lui Baudelaire.  

(Vlahia Inn, 2012 – alaturi de Alexandra, Eduard Cotoara, Johnny King si Mitica-LATIN EXPRESS)

Multa vreme i-am ascultat una dintre piesele cu care a debutat la televiziunile nationale, zona  in care a fost sprijinita de cunoscuta moderatoare Andreea Marin, indragostita la randul sau de vocea Alexandrei.  Asa cum eu si ceilalti ca mine am fost impresionati de naturaletea interpretarii si calitatile vocale, tin sa precizez ca un deosebit merit in ascensiunea  AlexandreiUsurelu l-a avut cunoscutul om de cultura, compozitorul  si interpretul Walter Dionisie, cel care a semnat muzica piesei “ Pretul corect” (melodie care avea sa se impuna pe piata muzicala de gen), iar textul piesei, un poem fabulos al scriitoarei Anca Dionisie


Acest cuplu de artisti a creat temelia solida pentru construirea unei cariere in muzica si pentru ca astazi sa asistam placut surprinsi (desi aceasta ar trebui sa fie starea de normalitate), cum o noua piesa in interpretarea Alexandrei Usurelu, inregistreaza un succes de exceptie in randul ascultatorilor.

Ceva se intampla cu noi – o melodie ca aceasta nu putea fi cantata decat de o voce calda, de o inima mare.  
Alaturi de cei care au sprjinit-o de-a lungul timpului: Walter Dionisie, Andreea Marin, Bobby Stoica de la Voltaj si multi altii, iata ca astazi il regasim pe maestrul Mircea Vintila, cel care o dubleaza magistral, astfel incat piesa devine un intreg, un TOT artistic si emotional, o creatie care nu se va opri din a se impune pe piata muzicala.

Am intrebat-o pe Alexandra cum se simte acum, cand vede ca o realizare de-a sa este apreciata si umple sufletele ascultatorilor si mi-a marturisit: “fiecare dovada ca un cantec de-al meu ajunge la sufletele cat mai multor oameni, inseamna o bucurie imensa, dar si un motiv in plus sa muncesc mai mult.”
Alexandra, fata de o delicatete fara margini,  gata sa cuprinda lumea toata cu sufletul ei, ne incanta si ne face sa simtim adevaratele valori, acelea esentiale pornite din iubire.

Ceva se intampla cu noi – Alexandra Usurelu si Mircea Vintila: 


Cristi Iordache
Distribuie acest articol Oficial Media
Share