Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Chindia-CS Mioveni 0-0. Șanse mici, dar ies la suprafață minusurile și mizeriile

chindia1

De această dată nu am fost la meci, dar chiar dacă președintele Chindiei Marcel Ghergu tot ceartă diverși ziariști locali că își dau cu părerea atunci când nu sunt de față la partidele Chindiei, abia aștept să o încerce și cu mine. Rezultatul cu Mioveni este unul sub așteptări, chiar dacă am înțeles că jocul băieților a fost unul bun, cu multe ocazii. Trist este că tocmai “acasă” nu mai batem  de două meciuri, iar această partidă, una relativ accesibilă, s-a încheiat nedecis.

După 0-0 cu Mioveni, Chindia rămâne la 3 puncte în spatele arădenilor și așteaptă acum dubla cu Mediașul. Deși șanse de o promovare după 20 de ani ar mai fi, devin pesimist. De ce? Păi din aceleași motive. Antrenor slab, lipsă organigramă la club, un președinte rudimentar, stadion vechi și mai multe lucruri de care Chindia chiar are nevoie. Ce să mai zic că iarna a trecut peste echipa dâmbovițeană doar ca anotimp iar Moș Crăciun a uitat să aducă vreo achiziție importantă. Marele proiect cu jucători localnici ține până la un anumit moment, dar le readuc aminte lui Ghergu și Croitoru că ce au ei în curte nu se compară nicidecum cu Micul Ajax. Și Sică Bârdeș sunt convins că știe asta.

Prin oraș se vorbește mult și multe. Cert e că sunt destui oameni care au o părere proastă de Marcel Ghergu. Spun că el i-a îndepărtat de la club pe Cristi Bălașa și Cătălin Furtună. Cât despre Croitoru, un antrenor lipsit de personalitate, se spune că face tot felul de aranjamente în alcătuirea echipei și chiar merge pe cumetrii, vezi cazul Gusti Voinea, care de curând prindea echipa meci de meci. Pe mine aceste lucruri mă interesează mai puțin. Sunt doar supărat că dâmbovițenii nu sunt în stare să țină aproape de locul 1 măcar. Bine, domnii se văd cu saci în căruță cu obiectivul îndeplinit. Vreți să vă spun ceva? Între Ghergu și Porumbacu e diferență valorică doar de un eșalon. Iar între Silviu Dumitrescu și Nicu Croitoru e diferență mare de CV în favoarea primului. Până la urmă, Chindia pare să piardă o bătălie în care la un moment dat avea prim-planul. Trist, dar adevărat, aceasta e realitatea.

Chindia Târgoviște – CS Mioveni 0-0

Chindia: Meilă – C. Dinu (82 Neguţ), Vătavu, Ispas, Martac – Nisipeanu, Honciu, L. Mihai (80 Voinea), C. Stoica (60 Neniţă) – Cherchez, D. Popa. Antrenor: Nicolae Croitoru.

Mioveni: Oct. Popescu – Tirică, Gugu, Bg. Vişa, Ed. Stoica – Biceanu, M. Galan (53 Năstăsie) – A. Popa (82 Mazilu), Florescu, Ayza – Nilă (14 Vintilă). Antrenor: Iordan Eftimie.

chindia2

Foto: Ionuț Parghel

Distribuie acest articol Oficial Media
Share