Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cititori pe bicicletă – 11 Septembrie 2016

Timișoara, 5 septembrie 2016. Echipa “Verde pentru Biciclete” și librăria “La Două Bufnițe” au plăcerea de a vă invita duminică, 11 septembrie 2016, la Cititori pe bicicletă. Un eveniment aflat la cea de-a doua ediție, care devine deja o acțiune importantă pentru promovarea bicicletei și a cărții.

Bicicliștii sunt oameni deschiși, dornici de cunoaștere și de dezvoltare personală. În acest sens, ne adresăm timișorenilor amatori ai mersului pe bicicletă și iubitori ai cărților. Dorința noastră este aceea de a încuraja cititul ca activitate culturală obișnuită în rândul bicicliștilor timișoreni, prin oferirea unui cadru plăcut și stimulant și a unor exemple de bună-practică. Dorim să ne implicăm în educarea culturală a unor potențiali și actuali consumatori de carte.

Întâlnirea bicicliștilor va avea loc începând cu ora 10:00, pe platforma Timco (Str. Circumvalațiunii). Ca de obicei, vom distribui numere de bicicletă și baloane. Îi încurajăm pe bicicliști să vină cu cărți din biblioteca proprie și să se bucure de lectură la finalul pedalării. Adu cea mai cea carte!! Vom premia în mod inedit: cea mai veche carte, cea mai groasă carte, cea mai subțire carte, cea mai mică carte, cea mai subliniată carte, cel mai inedit format de carte, cea mai frumoasă copertă, cele mai frumoase ilustrații. Îi vom premia pe posesori cu câte: un abonament full-fitness de o lună la SmartFit Studio, un voucher dublu la Aventura Park Arsenal (tiroliană și PowerFan Jumps), un voucher dublu la AquaPark Arsenal, un încărcător de telefon Verde pentru Biciclete, abonamente de un an, respectiv 3 luni la mediateca Institutului Cultural Francez din Timișoara și câte un voucher 50 lei în librăria “La Două Bufnițe”. Juriul va fi compus din scriitori timișoreni. Partenerii noștri sportivi, SmartFit Studio, vor susține un antrenament de încălzire și un spectacol care promovează mișcarea în viața de zi cu zi.

De la ora 11:00 vom parcurge împreună următorul traseu: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Calea Torontalului – Miresei – Calea Aradului – Grigore T. Popa – Sf. AP. Petru și Pavel – Oravița- Frigului – Demetriade – Alexandru Ioan Cuza – Mărăşeşti- Sergent Constantin Muşat – Piața Unirii.

Vom poposi în Piața Unirii, unde vor avea loc:

Lecturi publice, susținute de către scriitori din Timișoara: Adriana Babeţi, Adrian      Bodnaru, Eugen Bunaru, Tudor Creţu, Adela Dragomir, Viorel Marineasa, Alexandru Potcoavă, Radu Pavel Gheo, Daniela Raţiu, Daniel Vighi

Lecturi urbane – bicicliștii sunt rugați să facă poze cu cartea pe care o citesc și să o urce pe contul de Facebook sau pe cel de Instagram cu hashtagurile #suntcititorpebicicleta și #poartaocarte. Duminică seara, la ora 21:00, se vor urca pozele pe pagina de Facebook Verde pentru Biciclete și luni dimineață se va anunța câștigătorul pe baza like-urilor acumulate. Premiul va consta într-un Tricou Inteligent Dunia, un abonament full-fitness de o lună la SmartFit Studio, un voucher dublu la Aventura Park Arsenal (tiroliană și PowerFan Jumps), un voucher dublu la AquaPark Arsenal și un abonament pe un an la Mediateca Institutului Cultural Francez din Timișoara.

Atelier de poezie dadaistă – coordonat de Ana Pușcașu

Scopul acestui atelier este de a dezvolta creativitatea participanţilor la eveniment prin crearea de texte cu caracter literar folosind tehnici dadaiste. Participanţii vor fi încurajaţi să creeze propriile poezii, pe care le vor putea lua cu ei acasă.

premii3: Şapte manifeste DADA. Lampisterii • Omul aproximativ (Editie aniversară – Centenar DADA), 2015, Editura Polirom.

          Concurs foto ”Bufnițele citesc”

Concursul se va desfăşura în Piaţa Unirii, pe durata atelierelor şi se adresează participanţilor la eveniment.  Aceştia se vor fotografia la panoul ” La Două Bufnițe” şi vor urca poza pe reţelele de socializare Facebook, Instagram sau Twitter însoţite de hashtag -urile #bufnitelecitesc şi #cititoripebicicleta. Postările trebuie să fie publice.

Prin tragere la sorţi, vor fi aleşi 3 câştigători care vor primi ca premiu câte 2 cărţi: Filip Florian, Toate bufniţele, 2015, Editura Polirom, şi Jerome K. Jerome, Trei pe două biciclete, 2006, Editura Leda. Tragerea la sorţi va avea loc marţi, 13 septembrie 2016.

Atelierul pentru micii devoratori de cărţi

Atelierul va fi organizat în parteneriat cu Asociaţia Bastionul ArtLitTim, coordonat de Patricia Lidia. Atelierul va fi organizat în patru părţi:

  1. lectură liberă – fiecare citește ce vrea, din cărțile pe care și le aduce de acasă sau pe care le punem la dispoziție la fața locului
  2. lectură cursivă și expresivă
  3. mimă în echipă cu tema cărți
  4. crearea unei cărți de povești personalizate

 

  • Asociaţia Culturală Ariergarda va veni cu stand de prezentare a activităţilor derulate şi un stand de vânzare de carte. Amfitrioni: Daniel Vighi şi Viorel Marineasa
  • Info-point al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021
  • Donații de cărți pentru copii de către participanții la eveniment
  • Standuri cu produse spre vânzare: Tricoul Inteligent Dunia, CUFIR; în parteneriat cu Noi Re-creăm, vor fi prezenți: OZZ VINTAGE, Abru, Anca’s illustration, Kimirou bijoux

În așteptarea pedalării, vom derula pe pagina de Facebook Verde pentru Biciclete un concurs, impreună cu Fabulous Baskets, prin care vom oferi un coș de bicicletă. Perfect pentru purtat cărți.

Cititori pe Bicicletă este un eveniment organizat de Fundația Bega în cadrul Verde pentru Biciclete și a Librăriei ”La două bufnițe”. “Ne propunem ca prin proiectul librăriei să creăm un spaţiu cultural de referinţă pentru timişoreni şi mediul artistic local, dar şi pentru turiştii care ne vizitează oraşul, de aceea la evenimentul de duminică vrem să îi aducem împreună pe cititori şi pe scriitorii, să creăm un loc al întâlnirilor şi discuţiilor pe teme culturale.  Credem că pe lângă responsabilitatea comercială, o librărie trebuie să țină cont și de responsabilitatea culturală pe care o are.” –afirmă Raluca Selejan și Oana Doboși-Potcoavă, owners ”La Două Bufnițe”.

Partener oficial: Librăria La Două Bufnițe  

Sponsori:  Arsenal Park, AquaPark Arsenal, Aventura Park Arsenal

Parteneri sportivi: SmartFit Studio

Parteneri media: Kiss FM

Parteneri logistici: Institutul Cultural Francez Timișoara

Parteneri: Cup of Soul, Fabulous Baskets, Asociaţia Bastionul ArtLitTim, Noi Re-creăm, Tricoul Inteligent Dunia, Cufir, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, Asociația Culturală Ariergarda

 “Verde pentru Biciclete” este o mişcare pentru pedalare, susţinută de Fundaţia Bega.

Vă așteptăm!

Romina Faur

Project Manager Verde pentru Biciclete

contact@pedaleaza.ro

www.pedaleaza.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share