: luni 06 aprilie 2015

COD GALBEN in nordul judetului Dambovita

Gazduire Web

vant Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică – COD GALBEN, valabilă și pentru nordul județului Dâmbovița, după cum urmează:

COD GALBEN

Pentru intervalul :

06 aprilie, ora 15 – 07 aprilie, ora 20

Fenomenele vizate constând în precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului;

         În intervalul menţionat, în regiunile estice şi sud-estice vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50…60 km/h. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp, iar în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, pe arii restrânse, 40…50 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.

      În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite noi mesaje de atenţionare.

În urma acestor atenționări au fost informate Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din zona vizată care au obligaţia de a institui permanența la sediul instituției precum și monitorizarea cu atenție a evoluției fenomenelor meteorologice la nivelul fiecărei localităţi.

 Biroul de presă al Instituției Prefectului

 

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA