: luni 29 decembrie 2014

Cod portocaliu si galben de ninsoare si viscol in 21 de judeţe

OFICIAL MEDIA

clipboard01Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod portocaliu, valabilă pentru judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău şi Prahova, în timp ce cea de cod galben a fost restrânsă la 15 judeţe din jumătatea estică şi nordul ţării, până luni la ora 18.00. Autostrada A2 pe tronsonul Bucureşti – Feteşti şi 23 de drumuri din 11 judeţe sunt închise din cauza ninsorii şi a viscolului, în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea fiind oprită circulaţia pe toate drumurile naţionale, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română. 

Douăzeci de localităţi din 12 judeţe sunt afectate de ninsoare şi viscol, în unele zone fiind şi probleme legate de alimentarea cu apă şi cu energie electrică, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, sunt probleme la alimentarea cu apă şi cu energie electrică în judeţul Dâmboviţa, iar în judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Buzău, Brăila şi Argeş se intervine pentru remedierea defecţiunilor intervenite în alimentarea cu energie electrică.

Monica Dajbog a precizat că persoanele care necesită supraveghere medicală permanentă au fost transportate încă de duminică în zone accesibile, pentru a evita deplasarea lor în condiţii dificile. Din judeţele aflate sub avertizare cod portocaliu au fost evacuate 345 de persoane care necesită dializă şi 72 de gravide, acestea fiind duse în unităţi sanitare sau la rude, astfel încât, la nevoie, să se poată interveni în cel mai scurt timp.

Totodată, autorităţile locale au luat măsuri pentru amenajarea unor locuri de cazare pentru persoanele fără adăpost şi cele rămase izolate din cauza viscolului şi a ninsorii.

De la începutul ninsorilor şi a viscolului nu au fost înregistrate persoane decedate sau dispărute din cauza vremii severe.

Autostrada A2 pe tronsonul Bucureşti – Feteşti şi 23 de drumuri din 11 judeţe sunt închise din cauza ninsorii şi a viscolului, în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea fiind oprită circulaţia pe toate drumurile naţionale, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Drumurile naţionale închise sunt: DN3 Fundulea – Lehliu Gară (judeţul Călăraşi); DN3A Lehliu-Gară – Drajna (judeţul Călăraşi); DN2 Urziceni – Buzău – limită cu judeţul Bacău; DN1B Buzău – limită cu judeţul Prahova; DN10 Buzău – limită cu judeţul Covasna; DN2B Buzău – Brăila – Şendreni; DN22 Râmnicu Sărat – Brăila; DN2C Costeşti (judeţul Buzău) – Slobozia (judeţul Ialomiţa); DN2A Urziceni – Slobozia; DN23 Brăila – Focşani; DN21 Brăila – Slobozia; DN22B Brăila – Galaţi; DN2A Urziceni – Slobozia; DN2N Bogza – Dumbrăveni – Vintileasca (judeţu; Vrancea);  DN23B Măicăneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN23A Focşani – Mărtineşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN2M Focşani – Andreiaşu; DN2D Focşani – limită cu judeţul Covasna; DN2L Tişiţa – Soveja; DN24 Tişiţa – Tecuci; DN24D Tuluceşti – Vârlezi (judeţul Galaţi); DN21A Bărăganu (judeţul Brăila) – Ţăndărei (judeţul Ialomiţa); DN22D Măcin – Horia (judeţul Tulcea).

Centrul Infotrafic a precizat că în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, aflate sub avertizare cod roşu de ninsoare şi viscol, sunt închise toate tronsoanele de drumuri naţionale.

Citeste si ...

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

INTERNATIONAL PRESS AGENCY

OFICIAL MEDIA

ULTIMELE STIRI OFICIAL MEDIA

PSIHOLOG: Bucuria nu este numai în copilărie. Adulţii ţin evidenţa lucrurilor, copiii pe cea a stărilor

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru PSIHOLOG: Bucuria nu este numai în copilărie. Adulţii ţin evidenţa lucrurilor, copiii pe cea a stărilor

Pucioasa marchează Ziua Mondială a Teatrului!

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Pucioasa marchează Ziua Mondială a Teatrului!

Spectacol extraordinar ”Vinerea Floriilor”. Invitat special Sofia Vicoveanca

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Spectacol extraordinar ”Vinerea Floriilor”. Invitat special Sofia Vicoveanca

Politia Locala: O nouă stradă cu SENS UNIC in Târgoviste

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Politia Locala: O nouă stradă cu SENS UNIC in Târgoviste

Laboratoare noi la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Laboratoare noi la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”

Luna Plantării Arborilor la Jandarmeria Dâmbovița

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Luna Plantării Arborilor la Jandarmeria Dâmbovița

Atenţie la comerţul online! Cum să nu deveniţi victima înşelăciunilor

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Atenţie la comerţul online! Cum să nu deveniţi victima înşelăciunilor

Organizațiile de studenți basarabeni- apel catre Ministerul Educatiei

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Organizațiile de studenți basarabeni- apel catre Ministerul Educatiei

Întâlnire de lucru: Consiliul Judetean Dambovita si conducerea Parcului Natural Bucegi

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Întâlnire de lucru: Consiliul Judetean Dambovita si conducerea Parcului Natural Bucegi

Investitori francezi interesati de investitii in judetul Dâmbovița

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Investitori francezi interesati de investitii in judetul Dâmbovița

„Mergem la victorie. Dacă vom fi concentraţi, vom învinge”

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru „Mergem la victorie. Dacă vom fi concentraţi, vom învinge”

7000 euro, premii la SportGuru Timisoara 21k

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru 7000 euro, premii la SportGuru Timisoara 21k

Calendarul zilei de 23 martie

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul zilei de 23 martie

Prognoza METEO pentru 23, 24 şi 25 martie

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Prognoza METEO pentru 23, 24 şi 25 martie

Horoscop 23 martie. Surprize parteneriale pentru LEI

martie 23, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop 23 martie. Surprize parteneriale pentru LEI

COPYRIGHT

Colectivul redactional, conducerea ziarului OFICIAL MEDIA, precum si cea a GRUPULUI MEDIA SINGUR, nu isi asuma responsabilitatea pentru materialele publicistice care nu respecta legea copyright-ului.
Autorul unui articol dat publicitatii, are obligatia sa respecte legea dreptului de autor si raspunde juridic in cazul incalcarii acesteia.
Supervizarea din partea echipei Oficial Media se desfasoara doar pe zona de corectura ortografica.

Director OFICIAL MEDIA,
Cristi Iordache

PAGINA ZILEI