Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște trece la PROGRAMUL DE VARA

O dată cu trecerea la ora de vară, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște anunță că, începând cu 27 martie 2017, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului oficial de vară, între orele 9.00 – 18.30, ultimul bilet fiind eliberat la ora 18.00.

Astfel, cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Dâmbovița, va fi deschis șase zile pe săptămână, de marți – duminică, prețul unui bilet fiind de 12 lei pentru adulți și 6 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Programul celorlalte muzee ce aparțin C.N.M. ”Curtea Domnească” Târgoviște rămâne același, de marți până duminică, între orele 9.00 – 17.00, prețul unui bilet fiind de 8 lei pentru adulți și 4 lei pentru elevi, studenți și pensionari, excepție făcând muzeele din teritoriu, care sunt închise luni, marți si în primul şi al treilea weekend din fiecare lună, prețul unui bilet fiind de 6 lei pentru adulți și 3 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share