Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Constructie spirituala umana, Karma, destinul, soarta si ursita

12324919_1130864503611920_1245533397_nOmul este obligat, pentru a trăi, să facă fără încetare schimburi cu cosmosul: a mânca, a bea, a respira, a absorbi lumina şi căldura soarelui, a absorbi radiaţiile cosmice…

Nu poate supravieţui nici un minut, dacă aceste schimburi sunt întrerupte, dar e chiar inconştient dacă nu vede că viaţa depinde de aceste schimbări; el îşi petrece timpul tăindu-şi legăturile cu universul, împiedicând energiile să circule în el, strică armonia care există natural între el şi cosmos. Şi totuşi, numai această armonie îi permite să trăiască intens, să înflorească, să creeze.
Dumnezeu a depus în sufletul uman posibilităţi pe care o existenţă întoarsă prea mult spre exterior le împiedică a se trezi.

Despre Constructia Umana spirituală, karmă, destin soartă, ursită, vom vorbi luni 29 februarie, începând cu ora 18.30, la Targoviste, în Centrul Vechi locația San Marco. Veti fi împreună cu Ana Maria Bunoiu și Gabriela Apostol, care vă asteaptă cu drag. Rezervările se fac la numărul de telefon 0742015331.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share