Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

CONTROL MINISTERIAL PE ȘANTIERUL AUTOSTRĂZII DEVA -LUGOJ

Control ministerial pe șantierul autostrăzii Deva – Lugoj

Cei 22 km de pe Lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva ar putea fi terminați abia în vara  acestui an,  după ce constructorul s-a lovit de o alunecare de teren în zona dealului Șoimuș, incident care a dus la necesitatea unor lucrări suplimentare. Inițial, autoritățile de la drumuri sperau ca Lotul 4, ajuns la un stadiu de 94%, să fie gata până la final de 2018. „Am discutat cu constructorul care ne-a transmis că va respecta termenul contractual care este luna august 2019, dar face toate eforturile să termine mai repede”, au declarat pentru reprezentanții presei, oficiali din cadrul Companiei de Drumuri.

Și pentru a verifica stadiul lucrărilor pe şantier,  noul  ministru al  Transporturilor se va afla  în inspecție mâine,  28 februarie a.c. Acesta va fi însoţit în vizita de lucru de Narcis Neaga, directorul general  al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi de prefectul  judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely. După vizita în şantier va fi susţinută o conferinţă de presă,  care va avea ca subiect prezentarea stadiului lucrărilor la şantierul autostrăzii Lugoj – Deva și diverse. Voi readuce in discuție care va fi soarta drumului lui Băsescu, DN 66A și dacă există vreo perspectivă să fie alocați banii necesari pentru reluarea studiilor de fezabilitate, tehnice, etc.

Vom reveni.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share