comments

" /> Conversație cu doi de mine și actorul | Oficial Media
Published On: mar, Iun 6th, 2017

Conversație cu doi de mine și actorul

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

A oferi își are rădăcinile în cea mai mare emoție pe care o trăiește omul de-a lungul vieții: Iubirea! Actorul nu face, el dă viață!

actorul
Eu, privitor-ascultător, mă alătur fiecărui drum spre cel care îmi creionează o stare, care îmi gesticulează o chemare. Sunetul, strigătul pe care îl aud, caut să-l urmez chiar dacă mă poartă pe poteci întortocheate. Știu că de-acolo răzbate nevoia de mine și poate eul care sunt, de va fi ajuns la cel ce creează, ar putea intra într-o lume comună cu acest om-chemare.

Actorul

Arta este procesul prin care dăm o parte celorlalți fără a vrea în mod direct ceva înapoi. Însă, creatorul, dincolo de aparențe, are mereu nevoie ca cineva să îi înțeleagă zbaterile, să-i descopere sentimentele oferind de cele mai multe ori un labirint artistic, un ”Babel”, ca încercare.

Acest desiș în care te introduce el, de astă dată actorul, nu este pentru a te pierde, ci mai cu seamă pentru a-și ascunde intenția că te vrea, pentru a nu spune ”eu am nevoie de tine”. Actorul este selectiv: ”cel ce mă vrea, mă va găsi”, spune pentru sine, când își acoperă casa inimii cu neînțelesuri.
Eu pornesc spre ei uneori cu fapte alteori doar cu emoție. Ca atunci când în fața munților plini de mister aleg să urc pe o cărare, apoi pe alta. Niciodată pe toate, dar în fața tuturor trăiesc aceeși iubire. Și pe mine mă doare drumul pe care nu l-am străbătut și aștept cu nerăbdare să vină momentul fiecăruia.

Căutătorul

Astăzi sunt în teatru și caut să merg spre sufletele lor, actori și spectatori. Poate nu voi ajunge acolo, așa cum multe vârfuri înalte nu le ating. Dar bucuria călătoriei, cât va fi ea, deja îmi împlinește nevoia de după cunoaștere. Căci după aceasta din urmă vine înțelegerea a ceea ce am cunoscut. Poziția de privitor-povestitor este uneori una ingrată. Am întălnit lucrători care nu au nevoie de mine, care creează opera nu pentru a o oferi cu iubire, ci pentru a o schimba cu altceva material. Este o alegere liberă și dreaptă să faci o meserie din statutul de actor, dar eu nu cumpăr lucruri făcute, ci caut să mă alătur celor născute.
Nu există o facultate, o instituție de studiu al labirintului dintre artistul care mă cheamă și eu, potențialul înțelegător. Atunci îmi rămân vibrațiile dintre noi, transformate în rezonanțe, ca niște făclii aprinse din loc în loc, repere care să nu mă piardă.
Le voi urma însetat, ascultând de unde vine susurul apei. Merg spre unde se aude mai tare și mai tare, până ce ajung la izvor. Fiindcă tot vorbeam de sunet…

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Etichete

Pin It