Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cucerirea Everestului de către Horia Colibăşanu

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu, a reuşit performanţa de a urca pe Everest, înregistrând o premieră pentru România în stilul alpinismului pur, după o ascensiune dificilă care a durat 12 ore. Suntem mândri că suntem parteneri în această remarcabilă expediţie românească pe Everest, cea de-a 19-a expediţie internaţională a lui Horia Colibăşanu, în care a cucerit cel de-al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul îl are acum în palmares.

Succesul său este o victorie a curajului şi a tenacităţii, a spiritului temerar, aşa cum este spiritul Timişoarei. Horia Colibăşanu este Cetăţean de Onoare al Timişoarei, titlu ce i-a fost conferit  pentru întreaga activitate sportivă şi pentru contribuţia sa la creşterea renumelui Timişoarei în ţară şi în lume. Acum, prin noua sa performanţă, ne dovedeşte, încă o dată, că merită cu prisosinţă această distincţie a oraşului nostru, căruia îi face cinste.

Mult succes, Horia, în continuare. Timişoara este alături de tine.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share