" /> Cum hotarasc specialistii soarta podurilor din Dambovita | Oficial Media
Published On: joi, Sep 24th, 2015

Cum hotarasc specialistii soarta podurilor din Dambovita

drumuriComunicat de presă 

Urmare a vizitei Ministrului Transporturilor, Iulian Matache, în Județul Dâmbovița, in data de 22 septembrie 2015, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc o întâlnire de lucru a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cu specialiști din cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri București, Secția Drumuri Naționale (SDN) Dâmbovița, Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Dâmbovița, Companiei Naționale CFR și Stației Hidrotehnice Văcărești.

Subiectele aflate pe ordinea de zi a întâlnirii au vizat stadiile de implementare a lucrărilor de punere în siguranță a podurilor afectate de calamități din orașul Pucioasa și satul Viișoara existente pe DN 71 și DN 72.

În ce privește podul rutier din localitatea Viișoara, de pe DN 72, reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri București au precizat că în cazul lucrărilor de intervenție ce au făcut obiectul achiziției publice, evaluarea acestora s-a finalizat în data de 21 septembrie 2015, procedura de achiziție  aflându-se în perioada legală a eventualelor contestații.

Totodată, pentru acest obiectiv, reprezentanții Stației Hidrotehnice Văcărești, după consultarea conducerii ABA Argeș Vedea, au precizat că, în cursul săptămânii viitoare, vor fi disponibilizate utilaje pentru regularizarea și calibrarea albiei râului Argeș, în amonte de obiectiv.

În ceea ce privește podul peste pârâul Bizdidel, de pe DN 71, reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri București au precizat că lucrările de amenajare a unei variante provizorii pe această locație, aflată în proceduri de achiziție, are ca termen de depunere a ofertelor data de 29 septembrie 2015, urmând ca, după evaluarea și adjudecarea acestora, să se demareze lucrările propriu-zise, activitate apreciată ca durată de 2 luni.

Pentru podul mixt (cale ferată și rutier) peste râul Ialomița din Pucioasa, pe DN 71, aflat în administrarea Companiei Naționale CFR SA, la nivelul SGA Dâmbovița, a fost realizată o documentație tehnico-economică preliminară de amenajare  a celor două praguri de fund avariate (amonte și aval de pod) însă, dintre acestea, la nivelul ABA Buzău – Ialomița a fost aprobat numai cel din amonte, pentru care se apreciază că până la sfârșitul anului se va finaliza proiectul tehnic cu detalii de execuție, urmând ca ulterior să se achiziționeze lucrările de execuție.

Reprezentanții Companiei Naționale CFR au propus ca printr-un demers imediat cu Administrația Națională Apele Române să se preia de la SGA Dâmbovița documentația preliminară pentru pragul din aval de pod în vederea întocmirii unei documentații detaliate de execuție, analizându-se totodată și posibilitatea identificării de resurse financiare necesare expertizei tehnice a podului întocmită în anul 2007.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut să sublinieze că, odată cu deschiderea  circulației pe linia CFR Pietroșița, la data de 1 octombrie a.c, se impune urgentarea măsurilor de asigurare a circulației în condiții de siguranță peste pod.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA
Pin It