Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cum ne mentinem tineretea organismului

   Antioxidantii: orice vitamină, mineral sau nutrient care are rolul de a proteja şi de a repara celulele corpului, astfel încât să nu fie afectate de efectul nociv al radicalilor liberi. Aceşti radicali liberi sunt prezenţi în corpul nostru în mod firesc şi contribuie la distrugerea şi eliminarea bacteriilor şi viruşilor care atacă organismul. Însă, atunci când ajung în concentraţii prea mari (din cauza poluării, a alimentelor nesănătoase sau a fumului de ţigară inspirat) devin dăunători. Aici, intervin antioxidanţii. Cel mai important beneficiu al antioxidanţilor constă în faptul că neutralizează acţiunea nocivă a radicalilor liberi, care, în timp, provoacă degenerarea celulelor şi astfel corpul este expus bolilor grave. Radicalii liberi pot cauza cancer, boli cardiovasculare, îmbătrânirea prematură şi alte afecţiuni cronice.

Telomerazele: sunt enzime care controleaza lungimea si activitatea telomerilor (secvente de gene de la capatul cromozomilor care le mentine integritatea). Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, telomerii devin din ce în ce mai scurţi, celulele nu mai sunt protejate şi, în cele din urmă, mor. Se estimează că lungimea telomerilor se reduce, în medie, anual, cu 21 de nucleotide sau unităţi structurale.
Prin reactivarea enzimei telomerază, cercetătorii americani au reuşit regenerarea telomerilor, împiedicând astfel micşorarea acestora şi inversând procesul de îmbătrânire a organismului.

  Apa saracita in deuteriu: pe masura ce noi imbatranim, apa imbatraneste si ea si retine din ce in ce mai multe reziduuri sub forma de gaze. Daca izbutim sa inlocuim apa ‘poluata’ din interiorul organismului (poluata prin informatie structurala, izotopica, entropica) cu o apa nepoluata, atunci vom reusi si sa dam o noua viata si o noua tinerete organismului. Apa cu continut redus in deuteriu este una dintre apele care fac lucrul acesta. Toata lumea stie ca imbatranim pentru ca degeneram, apar fibroza si scleroza, pentru ca metabolismul redox (reactia de oxidare sau reducere) ne distruge, dar exista teorii care spun ca noi imbatranim si pentru ca in organismul nostru se acumuleaza deuteriu, care are efecte negative. Daca reusim sa scadem concentratia de apa grea din organism, atunci organismul isi recastiga tineretea, vitalitatea si imbatraneste din ce in ce mai lent. Trandafirii tinuti in apa saracita in deuteriu traiesc de 3-4 ori mai mult decat cei tinuti in apa obisnuita. Soarecii care traiesc intre 1,5 – 2 ani traiesc 5 ani dupa ce au fost tratati cu aceasta apa. Aceasta apa imbunatateste activitatea hormonilor de crestere, care au activitate de regenerare a organismului.

 

Adrian Udrea- nutritie sportiva, terapie antiageing- Timisoara

https://www.facebook.com/terapie.nutritionala/

Distribuie acest articol Oficial Media
Share