" /> Cum va fi VREMEA astăzi, 3 iulie 2018 | Oficial Media
Published On: mar, iul. 3rd, 2018

Cum va fi VREMEA astăzi, 3 iulie 2018

Cum va fi VREMEA astăzi, 3 iulie 2018

Vremea pe 3 iulie se schimbă radical faţă de zilele trecute. În sfârşit, temperaturile revin la normalul perioadei, iar ploile de vară vor fi acum restrânse, deşi ar mai putea avea caracter de furtună în unele zone.

Vremea 3 iulie în ţară

Marţi, vremea va continua să se încălzească şi va deveni apropiată de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice în special la munte şi în regiunile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 20…21 de grade pe litoral. Presiunea atmosferică va creşte uşor dinspre vest, însă regimul baric va rămâne subnormal.

ÎN BUCUREŞTI: Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi în prima parte a zilei, când trecător vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, spune ANM. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor, dar la o valoare încă mai mică decât cea normală.

LA MUNTE: Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în timpul ploilor, în special pe creste. Temperatura aerului va creşte uşor.

LA MARE: Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza, când, trecător vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi de 19… 20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 22… 24 de grade.

observator.tv

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It